Atât legislația europeană, cât și cea românească prevăd ce este o clauză abuzivă (o prevedere nenegociată, în cadrul unui contract încheiat între un profesionist și un consumator, care creează un dezechilibru pentru consumator, contrar bunei-credințe). Definiția, însă, este foarte vagă. De aceea, este important de văzut o serie de exemple concrete și actuale, referitoare la caracterul abuziv al unor clauze. Astfel de exemple au fost prezentate într-o comunicare recentă a Comisiei Europene referitoare la interpretarea și aplicarea legislației privind clauzele abuzive.

Consumatorii sunt protejați de efectele clauzelor abuzive, în baza Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Dincolo de definiția menționată mai sus, legea conține și o serie de exemple de clauze abuzive. De pildă, acele clauze care „dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract” sau cele care „obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”. 

Având în vedere, totuși, că realitatea evoluează și au trecut atât de mulți ani de la adoptarea Legii nr. 193/2000, o serie de exemple actualizate ar putea ajuta mai mult. De aceea, Comisia Europeană a emis recent o comunicare privind interpretarea și aplicarea legislației relevante în privința clauzelor abuzive (care este importantă și pentru noi, din cauză că Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea unei directive europene pe baza căreia a fost redactată Comunicarea Comisiei). De asemenea, avocatnet.ro a mai scris, în trecut, despre exemple concrete de clauze abuzive: de exemplu, aiciaiciaici, și aici.

Atenție! Caracterul abuziv al clauzelor, ca regulă, trebuie apreciat de la caz la caz. Prin urmare, exemplele de mai jos reprezintă doar posibilități care, în funcție de datele unei spețe, pot conduce la concluzia că o clauză este abuzivă sau nu. 

1. O chestiune actuală pentru sistemul nostru este problema contractării unor împrumuturi în monedă străină, expunând împrumutatul la riscul deprecierii leului. Această practică, prin ea însăși, nu este interzisă. Trebuie, totuși, să existe o informare suficientă a împrumutatului, care să îi atragă atenția acestuia asupra: posibilelor variații ale cursurilor de schimb valutar; riscurile contractării unui împrumut în monedă străină; sau orice altă informație relevantă care să îi permită împrumutatului să își analizeze posibilitățile de rambursare a creditului.

2. O altă problemă este situația în care clauzele contractuale au un efect colectiv și, astfel, trebuie citite împreună. Dacă un profesionist redactează contractul și integrează acele clauze în părți diferite ale acelui contract, o astfel de practică ar putea să nu facă acele clauze suficient de transparente și, astfel, să se ajungă la considerarea lor ca fiind abuzivă. Un exemplu ar putea fi situația când prețul, pentru niște servicii complexe, este stabilit prin mai multe clauze (fiecare aferentă unui anumit element al prețului, cu metode de calcul al elementelor diferite) și clauzele respective sunt răsfirate în cadrul contractului. Astfel de clauze, conform opiniei Avocatului General Hogan (care a fost atașată unui caz de pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene), trebuie regrupate în același loc sau, măcar, efectul lor colectiv să fie expres menționat. Dacă nu, cum am menționat și mai sus, clauzele acelea răsfirate pot fi considerate abuzive.

3. Un exemplu în privința dezechilibrului semnificativ dintre drepturile și obligațiile consumatorului, pe de o parte, și a profesionistului, pe de altă parte, ar  putea fi stabilirea obligației primului de a suporta o taxă pe care profesionistul era obligat să o plătească, în baza legislației naționale. Acest exemplu este relevant, conform comunicării Comisiei, și din cauză că el demonstrează faptul că dezechilibrul nu trebuie să aibă, neapărat, „o incidență economică semnificativă în raport cu valoarea operațiunii”. În concret, exemplul are la bază o hotărâre din 2012 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care cumpărătorul unui imobil a trebuit să plătească, pe lângă valoarea acestuia, și impozitul pe câștigul din proprietăți imobiliare, care era în sarcina vânzătorului. Curtea a considerat că, în situația din speță, vânzătorul oricum câștiga mai mult din creșterea valorii bunului. De aceea, era și justificată plata impozitului de către acesta și nu de către consumator, care nu doar că a suportat creșterea în valoare, dar și o taxă care a fost concepută să aibă efecte asupra persoanelor care beneficiază de acea creștere.

4. O altă problemă cu care se pot confrunta mulți români o reprezintă problema dobânzii penalizatoare. La fel cum e cazul și în privința altor clauze, caracterul abuziv al acestora trebuie analizat în funcție de situația concretă. O modalitate de stabili caracterul abuziv al clauzelor privind dobânzile penalizatoare este compararea lor cu rata dobânzii legal aplicabile. Practic, se poate considera că rata dobânzii stabilite legal reprezintă o reflecție a ceea ce este necesar pentru a atinge obiectul executării obligațiilor la termen. Ce depășește această rată ar trebui justificat în funcție de relația concretă dintre părți și de necesitatea acestei depășiri, pentru a nu se ajunge la concluzia că dobânda respectivă este excesivă și, astfel, abuzivă.