În practică s‑a ridicat problema dacă, în cursul desfășurării licitației, creditorul poate bloca desfășurarea acesteia solicitând, inopinat și intempestiv, suspendarea exe­cutării silite, invocând dreptul său de dispoziție prevăzut de art. 701 alin. (2) C. pr. civ.

Chestiunea a fost generată de atitudinea creditorului care, în cursul licitației, văzând că bunul nu este adjudecat, cel puțin la prețul de pornire, și dorind ca bunul să nu fie adjudecat prin scoaterea acestuia din nou la vânzare la același termen [în procedura mobiliară – art. 769 alin. (8) C. pr. civ.] sau la un alt termen [în proce­dura imobiliară – art. 846 alin. (8) C. pr. civ.], cu diminuarea prețului la 75% din cel inițial, intervine și solicită executorului suspendarea de îndată a executării silite pe temeiul art. 701 alin. (2) C. pr. civ.

Pentru o astfel de situație, trebuie clarificat care dintre următoarele ipoteze este aplicabilă, și anume:

(i) creditorul își exercită dreptul său în limitele sale externe (de ordin procedural) și interne (în scopul pentru care i‑a fost recunoscut de lege), astfel că nimic nu se opune admiterii cererii de către executor;

(ii) creditorul își exercită acest drept cu depășirea limitelor sale externe, astfel că se poate vorbi de inexistența unui asemenea drept în contextul respectiv;

(iii) creditorul, cu toate că se află în limitele externe ale dreptului său, depășește limitele interne ale acestuia, în sensul că abuzează de dreptul ce i‑a fost recunoscut prin art. 701 alin. (2) C. pr. civ.

Încadrarea adecvată a atitudinii creditorului, în una dintre aceste ipoteze, este esențială pentru a stabili dacă, în concret, în cazul analizat, creditorul poate să obțină sau nu suspendarea executării silite, iar, în caz negativ, să se ofere (de către executor și de către instanță) o argumentare și o motivare corecte soluției de respingere a cererii de suspendare.

Solicitând suspendarea executării silite, creditorul își exercită dreptul său de dispo­ziție asupra mijloacelor procesuale ce intră în conținutul disponibilității, ca principiu al procesului civil care își păstrează caracterul său fundamental și vocația sa de aplicare – deși într‑o manieră specifică – și în faza executării silite [art. 9 C. pr. civ. coroborat cu art. 1 alin. (1) C. pr. civ.].

De asemenea, disponibilitatea părților trebuie așezată într‑o relație adecvată cu caracterul dispozitiv (de ordine privată) sau, dimpotrivă, imperativ (de ordine privată sau publică) al normelor de executare silită.

În anumite cazuri, privitor la exercițiul dreptului creditorului de a obține suspen­darea executării silite, este crucială înțelegerea distincției între, pe de o parte, depă­șirea limitelor externe ale acestui drept (ce antamează problema inexistenței dreptului) și, pe de altă parte, depășirea limitelor interne ale aceluiași drept (ce ridică problema abuzului de drept procesual).

Nu în ultimul rând, oferirea de soluții cu privire la limitele și efectele suspendării executării silite la cererea creditorului trebuie să respecte în mod necesar exigențele impuse de principiul legalității executării, care obligă la respectarea „drepturilor părților și ale altor persoane interesate”(art. 625 C. pr. civ.), ceea ce înseamnă că analiza existenței și limitelor dreptului creditorului de a cere suspendarea impune luarea în considerare și a drepturilor celorlalte părți/persoane implicate în procedura de executare, fără a rămâne cantonați într‑o interpretare exclusiv textuală a art. 701 alin. (2) C. pr. civ.

Încercând să se stabilească dacă executorul trebuie să dispună suspendarea sau, dimpotrivă, poate/trebuie să respingă cererea de suspendare formulată de către creditor în cursul vânzării la licitație, miza problemei se extinde, necesarmente, și în plan judiciar, acolo unde instanța de executare ar fi chemată să se pronunțe pe acest aspect în contestația la executare formulată împotriva soluției executorului.

Dacă în privința celorlalți creditori urmăritori și intervenienți (cu titlu și care au intervenit până la stabilirea termenului de valorificare a bunurilor)[1] soluția este clară – în sensul că nu va putea fi suspendată executarea silită doar la solicitarea unuia dintre aceștia (vânzarea continuând cu restul creditorilor), chestiunea rămâne spinoasă dacă, fie singurul creditor existent, fie toți creditorii urmăritori și intervenienți, solicită suspendarea executării în cursul desfășurării licitației.

Pentru a răspunde acestei problematici, trebuie distins cu acuratețe fiecare plan al analizei pentru a putea clarifica limitele și efectele disponibilității creditorului în acest sens.

(i) Disponibilitate versus formalismul obligatoriu impus vânzării la licitație

Încercând o clarificare a raportului dintre disponibilitatea creditorului, prevăzută, sub acest aspect, de art. 701 alin. (2) C. pr. civ., și caracterul imperativ al majorității normelor care reglementează procedura de vânzare/valorificare a bunurilor urmărite, credem că nu ar putea fi justificată respingerea cererii creditorului prin invocarea formalismului și caracterului obligatoriu al formelor prescrise și de la care creditorul nu poate, ca regulă, solicita derogarea.

Se poate observa că, cerând suspendarea executării silite în cursul desfășurării licitației (sau între vânzările succesive), creditorul nu urmărește eludarea formelor și exigențelor care caracterizează procedura de valorificare a bunurilor prin licitație. Acesta nu cere executorului să ignore sau să nesocotească caracterul imperativ sau obligatoriu al regulilor privind vânzarea, ci, dimpotrivă, îi solicită să suspende în­treaga procedură de executare și să nu mai efectueze în continuare actele și activitățile specifice licitației.

Ca atare, nu poate fi justificată pe temeiul formalismului, specific procedurii vânzării silite, respingerea cererii creditorului de suspendare a executării silite.

(ii) Disponibilitate versus abuz de drept procesual

O altă perspectivă de analiză – alimentată de semnificația caracterului inopinat al atitudinii creditorului și de prezumarea scopului urmărit de către creditor prin suspendarea vânzării (acela de a împiedica adjudecarea bunului sub un anumit preț) – ar fi cea a ideii că prerogativa (disponibilitatea) de a cere suspendarea îi poate fi refuzată creditorului întemeiat pe argumentul săvârșirii unui abuz de drept procesual.

Această perspectivă ar presupune că disponibilitatea creditorului [art. 701 alin. (2) C. pr. civ.] există și se întinde (sub aspectul dreptului de a cere suspendarea) inclusiv pe întreaga perioadă a desfășurării vânzării, însă exercițiul acestui drept ar fi unul abuziv prin urmărirea scopului de a împiedica adjudecarea bunului.

Apreciem însă că soluția respingerii de plano a cererii de suspendare cu argu­mentul că, în astfel de cazuri, se săvârșește un abuz de drept procesual nu poate fi primită, întrucât s‑ar ajunge să se construiască ab initio o prezumție de rea‑credință a creditorului (urmărirea vătămării altora), dar și a scopului ilicit urmărit (împiedicarea adjudecării bunului).

Fără îndoială că, asemenea oricărui drept procesual, și dreptul creditorului de a cere suspendarea este susceptibil de a fi exercitat într‑o manieră abuzivă, însă, întrucât elementele abuzului de drept (în special reaua‑credință și scopul urmărit) sunt inextricabil legate de autor și circumstanțele contextului în care se exercită, reținerea valorificării abuzive a unui drept putându‑se realiza doar in concreto, și nicidecum prin stabilirea cu titlu de regulă a semnificației unui anumit tip de exercitare a unui drept procesual.

Concluziv, fără a nega posibilitatea ca în anumite situații concrete să fie reținut abuzul de drept procesual prin solicitarea creditorului de suspendare a executării silite, subliniem că, sub nicio formă, nu poate fi reținută soluția că cererea creditorului de suspendare a executării, formulată în cursul procedurilor de licitație, ar urma, ca regulă, să fie respinsă cu argumentul săvârșirii unui abuz de drept procesual prezumat a priori.

(iii) Disponibilitate versus drepturile persoanelor participante la licitație

După ce am stabilit anterior că disponibilitatea creditorului de a cere suspendarea nici nu este împiedicată de formalismul specific procedurii vânzării (întrucât cre­ditorul nu solicită încălcarea acestuia, ci doar neefectuarea actelor pe care le îmbracă acest formalism) și nici nu poate fi refuzată creditorului pe argumentul abuzului de drept prezumat, trebuie lărgită paradigma de analiză a disponibilității invocate de către creditor prin luarea în considerare a drepturilor persoanelor implicate în pro­cedura de vânzare.

Raportat la acest context procesual – caracterizat prin fixarea termenului de licitație, întocmirea anunțurilor de vânzare și a publicațiilor de vânzare, invitația către toți cei care doresc să cumpere bunul să se prezinte la termen și să depună ofertele de cumpărare, precum și garanția de participare –, se constată că în favoarea terțelor persoane se nasc anumite expectații privitoare nu doar la participarea acestora la licitație, ci, mai mult, chiar la cumpărarea (adjudecarea) bunului scos la vânzare, expectații/așteptări confirmate prin depunerea ofertelor de cumpărare și a garanției de participare. Astfel, orice persoană care îndeplinește cerințele prevăzute de lege poate, în virtutea „invitației” lansate de către executor, să participe la licitație și, mai mult, chiar să adjudece bunul în condițiile prevăzute de lege privind nivelurile minimale de preț.

Ca atare, nu poate fi negată existența anumitor drepturi de care beneficiază terțele persoane care își manifestă voința de a participa la licitație și care își justifica prezența în procedură prin ofertele și garanția depuse (chiar dacă garanția nu se depune de către creditori, este irelevantă în acest context această împrejurare, deoarece execu­tarea poate continua prin simpla lor voință).

Prin urmare, disponibilitatea creditorului (existentă, fără îndoială, pe parcursul întregii proceduri execuționale) trebuie așezată într‑un raport echilibrat, nu doar cu drepturile celorlalți creditori sau ale debitorului, dar – în mod obligatoriu – și cu drepturile tuturor persoanelor atrase sau implicate în procedura de executare. A nega necesitatea echilibrului acestui raport dintre disponibilitatea creditorului și drepturile altor persoane participante la executare ar echivala cu validarea ideii că este lăsată la arbitrariul creditorului soarta și exercițiul drepturilor pe care legea le conferă unor persoane atrase în executarea silită.

Principiul legalității executării (art. 625 C. pr. civ.) subsumează exigenței de legalitate și necesitatea respectării drepturilor „altor persoane interesate”, rezultând cu evidență că licitatorii, persoanele care și‑au depus ofertele de cumpărare și garanțiile de participare sau adjudecatarii sunt, fără îndoială, „persoane interesate”, în favoarea cărora s‑au născut anumite interese/drepturi în procedura vânzării. Prin urmare, nu poate fi concepută o manifestare a disponibilității creditorului prin care s‑ar suprima, nejustificat, aceste drepturi și așteptări legitime ale participanților la licitație.

Creditorul este, cu siguranță, titularul demersului execuțional inițiat exclusiv prin voința sa, acesta putându‑l suprima când dorește prin renunțarea la executare (deși nici acest caz nu exclude cu totul ipoteza abuzului de drept). Însă cu privire la procedura propriu‑zisă pe care o implică executarea silită cerută de către creditor, disponibilitatea acestuia din urmă își configurează limitele prin raportare la anumite elemente și exigențe asupra cărora creditorul nu poate dispune, printre acestea numărându‑se și necesitatea respectării drepturilor altor persoane participante la executare.

Și întrucât în procedura vânzării la licitație sunt activate anumite drepturi ale unor persoane (confirmate prin depunerea ofertelor de cumpărare și a garanțiilor de participare sau, mai mult, prin adjudecarea bunurilor), dreptul de dispoziție al creditorului cu privire la suspendarea executării nu poate fi înțeles decât a fi unul limitat. În caz contrar, s‑ar permite creditorului/creditorilor să dispună asupra înseși procedurii propriu‑zise cu încălcarea unor așteptări, interese și drepturi recunoscute de lege în favoarea altor persoane. Respectarea drepturilor tuturor persoanelor impli­cate în procedura de executare constituie, așa cum am arătat, o exigență a legalității.

Împrejurarea că art. 721 C. pr. civ. permite debitorului ca, prin depunerea cu afectațiune specială, să obțină desființarea tuturor actelor și măsurilor de executare, inclusiv a celor efectuate în procedura de vânzare până la adjudecare, nu infirmă concluzia anterioară, ci, dimpotrivă, oferă cheia de înțelegere a modului în care legiuitorul a partajat, rezonabil, în favoarea debitorului, pe de o parte, dreptul acestuia la păstrarea proprietății bunurilor urmărite și, pe de altă parte, interesele (speranța) participanților la vânzare de a dobândi proprietatea acestor bunuri.

În concluzie, apreciem, așadar, că, odată cu depunerea ofertelor de cumpărare de către terțele persoane, creditorul nu poate, de regulă, să obțină suspendarea executării silite, dacă acesta își întemeiază cererea exclusiv pe disponibilitatea sa, ce i‑a fost conferită (însă cu anumite limite inerente) prin art. 701 alin. (2) C. pr. civ.

Executorul va respinge cererea de suspendare, întemeiat pe dispozițiile art. 625 C. pr. civ. (legalitatea executării care impune respectarea drepturilor persoanelor interesate), dar și pe cele ale art. 627 alin. (1) C. pr. civ. privitoare la principiul rolului activ al executorului, care îl obligă pe acesta la efectuarea de acte și luarea de măsuri numai cu respectarea drepturilor părților dar și ale „altor persoane interesate”.

Împotriva încheierii executorului de respingere a cererii de suspendare, creditorul va putea face contestație la executare, instanța urmând a verifica soluția executorului, dispunând ori menținerea soluției (întemeiat fie pe lipsa unor motive de suspendare, fie pe netemeinicia acestora, fie chiar pe abuzul de drept, dacă se poate constata acesta), ori suspendarea executării silite, atunci când motivele invocate de creditor trec testul proporționalității în raport cu drepturile celorlalte persoane participante.

Nu este exclus însă ca, în cazul în care creditorul – fără a invoca exclusiv disponibilitatea sa discreționară sau arbitrară – relevă motive justificate pentru suspendare, executorul, în funcție de circumstanțe, să suspende executarea dacă apreciază că această măsură este oportună pentru cursul executării. Împotriva acestei încheieri, cei interesați sau vătămați (ofertanți, licitatori, adjudecatari) pot face contestație la executare, potrivit art. 712 alin. (1) C. pr. civ.

* Extras din Executarea silită. Dificultăți și soluții practice. Volumul 1.

[1] Cu privire la suspendarea executării silite la cererea creditorului în raporturile cu ceilalți creditori urmăritori sau intervenienți, a se vedea și Tema nr. 32 – V. Bozeșan, Suspendarea executării silite la cererea creditorului față de ceilalți creditori urmăritori, creditori intervenienți și debitor.

Articol preluat de pe www.juridice.ro