Impozitarea imobilelor se face în funcție de destinația lor, fiind luate în considerare trei mari categorii și modurile aferente de impozitare. Potrivit legislației fiscale, dacă spațiul e nerezidențial, modul de calcul e relativ simplu. Altfel stă situația dacă e vorba de un spațiu mixt, în care spațiul de locuit e sau nu delimitat de cel aferent activității firmei sau persoanei fizice autorizate. Apoi, mai contează și cum se plătesc utilitățile la un astfel de spațiu mixt. Primul termen de plată pentru impozitul pe acest an e 1 aprilie.

Persoanele fizice care au imobile în proprietate plătesc impozit diferit în funcție de destinația imobilului respectiv, potrivit Codului fiscal. Într-un fel se pune problema dacă imobilul e doar pentru locuit, alta e situația când nu are scop de locuit. Însă cea mai complicată ipoteză din punct de vedere al impozitării e cea în care spațiul respectiv e și sediu social, și locuință, în același timp.

Cei care achită impozitul integral până la 1 aprilie anul acesta pot beneficia de o reducere de până la 10%. Al doilea termen de plată este 30 septembrie, potrivit codului. Important de reținut pentru firme este că valoarea impozabilă la care se aplică cotele de impozitare trebuie actualizate periodic printr-un raport de evaluare depus la Fisc.

Cum se calculează însă impozitul pentru spațiile mixte, adică cele folosite și ca locuință, și ca sediu social? Modul de calcul al impozitului diferă aici în funcție de posibilitatea de a determina (din documentația cadastrală sau din contractul de închiriere), care e spațiul de locuit și care e cel folosit de firmă, în sensul în care cele două se suprapun sau nu.

Ipoteza I

Prima variantă e cea în care cele două spații se pot identifica separat, adică nu se suprapun. Impozitul total de plată pentru imobilul respectiv e format din două componente: impozitul pentru suprafața folosită în scop rezidențial și impozitul pentru suprafața folosită în scop nerezidențial. La clădirile nerezidențiale, cota de impozitare este cuprinsă între 0,2% și 1,3% (dar, în lipsa unei evaluări recente, cota poate ajunge la 5%). În schimb, la clădirile rezidențiale, cota de impozitare e cuprinsă între 0,08%-0,2%.

În această situaţie, pentru a se conforma, proprietarul persoană fizică trebuie să obţină un raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat, urmând ca impozitul să fie calculat prin însumarea impozitului pentru partea rezidenţială cu cel aferent părţii nerezidenţiale.

Ipoteza II

Dacă însă spațiile nu se pot identifica, atunci avem mai multe ipoteze de calcul:

  • la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate economică: în acest caz, impozitul se calculează ca şi cȃnd clădirea este utilizată ȋn scop rezidenţial;
  • aceeași ipoteză ca mai sus, dar cheltuielile cu utilităţile sunt în sarcina operatorului economic (firmă, persoană fizică autorizată etc.): în acest caz, impozitul se calculează ca şi cȃnd clădirea este utilizată ȋn scop nerezidenţial (cote cuprinse între 0,2% și 1,3%, în funcție de decizia consiliului local); cu alte cuvinte, dacă cheltuielile cu utilitățile nu sunt achitate de proprietarul persoană fizică, impozitul datorat va fi unul nerezidenţial;
  • dacă cheltuielile cu utilitățile nu sunt înregistrate în sarcina persoaneicare desfășoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează ca şi cȃnd clădirea este utilizată ȋn scop rezidenţial.

Practic, proprietarii persoane fizice care au înregistrate și activități economice la adresa la care locuiesc plătesc un impozit similar celui aplicat locuințelor, dacă nu au suprafețele delimitate (care pentru locuit și care pentru activitate) și dacă nu înregistrează pe activitate cheltuielile cu utilităţile (energie electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare).

 

 

Articol preluat de pe www.avocatnet.ro