Prin cererea înregistrată la data de 3.07.2019 în dosarul nr. x/2018 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 19.500 RON, sumă achitată în dosarul nr. x/2018 având ca obiect cerere de suspendare executare act administrativ fiscal, potrivit recipisei de consemnare nr. x/10.05.2018 emise de B. S.A..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a consemnat suma menționată pe seama și la dispoziția Curții de Apel București, cu titlu cauțiune în dosarul nr. x/2018, pentru cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/17.04.2018. A mai arătat că a intervenit soluționarea definitivă a dosarului în care s-a pronunțat suspendarea în parte a executării acelei decizii de impunere, iar contestația fiscală a fost admisă prin decizia nr. 596/12.12.2018 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor, sumele rămase de achitat fiind stinse prin compensare. Totodată, reclamanta a subliniat că nu există nicio cerere din partea DGRFP București de obligare a sa la despăgubiri.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 28 ianuarie 2020)

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauza de față, cauțiunea consemnată conform recipisei de consemnare nr. x/10.05.2018 emisă de B., a fost fixată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, pentru soluționarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/17.04.2018.

Prin Sentința civilă nr. 2772/13.06.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 1296/2019 s-a suspendat, până la pronunțarea instanței de fond, executarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/17.04.2018 suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 încetează de drept și fără nicio formalitate dacă acțiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației.

Instanța de fond nu s-a pronunțat în cauză, iar decizia de soluționare a contestației nr. 596/2018 a fost contestată de societatea-reclamantă, formându-se dosarul nr. x/2019 aflat în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București.

Potrivit art. 1064 din C. proc. civ. „(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (…)”.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Totodată, art. 278 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 prevede că „În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia”.

Înalta Curte constată că prima ipoteză a alin. (1) lit. a) art. 1064 din C. proc. civ. nu este îndeplinită în cauză, deoarece acțiunea având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat nu a fost soluționată în mod definitiv, aspect reținut în mod legal de judecătorul fondului care a constatat că nu este reală afirmația părții reclamante care pretinde o soluționare definitivă a legalității deciziei de impunere a cărei executare a fost suspendată în parte prin Sentința civilă nr. 2772/13.06.2018, din moment ce societatea însăși a atacat în anulare decizia ANAF – DGSC nr. 596/2018.

Înalta Curte nu poate reține susținerea societății recurente, vizând admiterea în parte a cereri de restituire a cauțiunii, întrucât suma achitată cu titlu de cauțiune este indivizibilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o încheiere temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.