”Reclamanta a solicitat instantei sa dispună obligarea pârâtului la repararea prejudiciului, in cuantum de 20.000 ron, reprezentând daune morale, pentru prejudiciile aduse onoarei si demnitații reclamantei (…) reclamanta afirmand că pârâtul o amenință și o denigreaza, totul culminand cu afirmațiile pe care le face pe pagina sa publică de Facebook, la adresa sa și a familiei sale.
Din declaratia martorei IA se retine ca aceasta o cunoaste pe reclamanta întrucât este prietenă cu fiul acesteia. Arata că între părti a existat o relatie de concubinaj, dar aceasta nu mai există încă din septembrie 2015. După despărtire, pârâtul a început să aducă la adresa reclamantei injurii si calomnii si a afirmat că i s-ar fi cuvenit apartamentul, firma si masina, desi el nu avea nici o sursă de venit.
Martora arata că pârâtul a început să posteze pe facebook si să o denigreze pe reclamantă, luând legătura cu furnizorii firmei reclamantei pe facebook si cu prietenii comuni de pe facebook. A luat legătura si cu colegii de muncă ai reclamantei si nu doar pe facebook. Pârâtul a făcut afirmatii pe pagina sa publică de facebook în sensul că reclamanta ar avea o legătură cu fiul său cel mare. Pârâtul a postat pe facebook afirmatii denigratoare la adresa fostului sot al reclamantei care în prezent este decedat spunând cum că cei doi fii ai reclamantei nu ar fi copii acestuia. În acelasi timp a afirmat si că reclamanta si-ar fi omorât sotul.
În urma acestor postări furnizorii nu au mai dorit să mai facă afaceri cu firma reclamantei si astfel afacerea acesteia a avut de suferit.
În urma acestor postări, copii reclamantei au fost afectati si au intervenit tensiuni în familie si certuri, iar reclamanta a fost afectată, respectiv si starea de sănătate a acesteia, ajungând chiar la spital. Prietenii si colegii de muncă îsi ridicau semne de întrebare în urma acestor postări si se gândeau oarecum să creadă acestea.
Martora mentioneaza că firma reclamantei comercializează rochii de gală, ca reclamanta are cont de facebook public, si are multi prieteni pe facebook.
Martora arata ca reclamanta are firma în complexul Galeria 1 si acolo sunt mai multe firme, si când spune colegi se refera la persoane cu care dânsa interactionează zi de zi în acel complex, care este unul mare si crede că toti cei de acolo se cunosc între ei.
Martora stie că furnizorii nu au mai dorit să facă afaceri cu firma reclamantei din discutiile purtate cu aceasta, acasă la dânsa si arata că magazinul este singura sursă de venit a familiei.
Martora mentioneaza ca si în prezent reclamanta are de suferit de pe urma acestor postări, întrucât toată lumea a văzut ce s-a postat si reclamanta si acum încearcă să îsi reabiliteze numele, magazinul reclamantei purtand numele de Moda C_.
Din declaratia martorei OP se retine ca aceasta o cunoaste pe reclamantă întrucât sunt foste cumnate, respectiv martora a fost căsătorită cu fratele pârâtului.
Martora arata ca între părti a existat o relatie de concubinaj dar acestia s-au despărtit în august-septembrie 2015, iar după despărtire pârâtul a postat pe pagina sa publică personală pe facebook pozele de la decesul fostului sot al reclamantei inclusiv cu sicriul si o acuza pe reclamantă că din cauza ei ar fi decedat sotul. A văzut personal pe pagina de facebook a pârâtului că acesta a acuzat-o pe reclamantă de incest cu unul dintre fii săi si a folosit numele si prenumele reclamantei. Datorită acestor postări reclamanta a ajuns de câteva ori la spital, precum si unul dintre fii acesteia care din câte stie are probleme cu inima.
Pârâtul a adunat prietenii reclamantei de pe facebook în lista sa de prieteni, acestia fiind si colegi de serviciu la Galeria 1 cu reclamanta si astfel toti au văzut aceste postări.
Martora mentioneaza că aceste postări la care a făcut referire erau publice si nu se vedeau doar de către prietenii din lista pârâtului.
Martora stie de la reclamanta ca pârâtul a scris lucruri urâte si către furnizorii firmei reclamantei si s-a refuzat reclamantei de către acestia o perioadă să îi trimită marfă. Pârâtul a postat pe pagina sa de facebook că o va distruge pe reclamantă si a mentionat si numele acesteia.
Martora arata că aceste postări au fost văzute si de către copii reclamantei si prietenii copiilor reclamantei care si acestia se aflau în lista de prieteni a pârâtului, copii reclamantei fiind afectati de aceste postări.
Martora arata ca reclamanta are magazin de comercializare rochii de gală, care este singura sursă de venit a familiei, si care se numeste ,,Moda C_,,.
Martora mentioneaza ca pârâtul obisnuieste să denigreze si alte persoane pe facebook si chiar a denigrat-o si pe ea.
În aceeasi postare pârâtul a făcut afirmatii si despre copii reclamantei, respectiv că unul este alb si unul negru, sugerând astfel că ar fi fost făcuti cu 2 bărbati si că sunt tigani.
Pârâtul a făcut afirmatii si despre mama reclamantei că este tigancă si incestuoasă.
Martora arata că reclamanta este un om bun si linistit cu principii si care nu si-a dorit decât să îsi vadă de viata ei.
Coroborand inscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv planșe foto privind postările și mesajele de pe Facebook cu declaratiile martorilor audiati in cauza, instanta retine ca pârâtul a postat pe reteaua de socializare – facebook – spatiu public, mesaje si afirmatii despre profilul moral al reclamantei. În respectivele mesaje, după cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamanta, se face vorbire despre aspectele invocate de catre reclamanta la ca fiind denigratoare la adresa sa.
Instanta retine ca desi aceste postari au fost efectuate pe un cont de facebook cu numele de GD si nu cu numele paratului, reiese ca este vorba de parat, deoarece profilul respectiv prezinta poze ale utilizatorului si ambele martore au facut referire la faptul ca aceste postari au fost facute pe contul paratului, ambele martore cunoscandu-l personal pe parat datorita calitatii acestora de apropiate ale familiei reclamantei. Totodata faptul ca respectivul cont de facebook apartine paratului rezulta si din mesajele trimise de pe acest cont numitei TM, mesaje in care se face vorbire de numele reclamantei si de relatia lor de cuplu.
Potrivit art. 72 Cod civil orice persoană are dreptul la respectarea demnitatii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei sau demnitatii persoanei, fără consimtamantul acesteia sau fără respectarea limitelor prevăzute de art. 75 Cod civil.
Din dispozitia legală mai sus invocată rezultă că nu numai persoanele publice, cu notorietate au dreptul la viata privata si la protectia demnitatii si onoarei, ci orice persoană fizică are aceste drepturi si care îi sunt protejate de încălcări ce nu se circumscriu exceptiilor prevăzute de art. 75 Cod civil.
Instanta consideră că afirmatiile pârâtului pe facebook cu privire la pretinsa lipsă de moralitate a reclamantei, expresiile indecente folosite, jignitoare sunt de natură să aducă atingere onoarei si demnitatii acesteia. Avand in vedere ca in mediul urban foarte multa lume are acces la internet, reclamanta poate fi supusă criticilor si dispretului comunitatii ca urmare a celor postate de pârât.
Consecinta afirmatiilor jignitoare ale pârâtului este lezarea dreptului la imagine a reclamantei, drept fundamental ce este protejat atât de Constitutie, cât si de Codul Civil.
Înalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti printr-o decizie pronuntată în luna noiembrie 2014 a stabilit că retelele gen Facebook reprezintă un spatiu public si nu privat chiar dacă este accesibil doar unui numar restrâns de persoane.
Prin Decizia nr. 1576/07.12.2011, Curtea Constitutionala a statuat că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societatii un comportament de respect si protectie a celorlalti indivizi si interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului. Curtea a apreciat că “demnitatea umană, asa cum este aceasta consacrată de Constitutie, nu este si nu trebuie interpretată ca instituind un tratament preferential pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contributiile, calitatile ori aportul acestora în societate. Prin urmare, demnitatea are aceleasi valente pentru oricare dintre indivizi”.
Instanta considera ca în cauza a fost dovedita fapta ilicita a pârâtului, faptă care nu se înscrie în limitele unei normale exercitări a dreptului la libera exprimare dat fiind ca aceasta, analizată în prezenta cauză, nu trebuie sa fie de natură a încălca drepturile și libertățile altor persoane.
Fapta ilicită săvârșită de către pârât rezultă din cele mai sus menționate, pe lângă exercitarea cu rea credință a drepturilor sale, pârâtul a încălcat prevederile art. 72 din Codul civil, aducând atingere, fără putere de tăgadă, onoarei și reputației reclamantei.
Impactul delictual in mediul informatic a fost recunoscut si de practica judiciara recenta, exemplificativ – Curtea de Apel Targu Mureș statuand ca pagina de Facebook este „spatiu public” nu privat, profilul unei persoane, chiar daca este accesibil doar unui grup restrans de persoane – este public, in conditiile in care oricare dintre „prieteni” poate distribui informatiile postate.”
Existenta faptei ilicite a determinat un prejudiciu reclamantei care urmează a fi analizat în cele ce urmează prin prisma disp. art. 1349, 1357, și 1381 din Codul civil, între cele doua elemente care conturează răspunderea civila delictuala existând, în mod evident, o legătura de cauzalitate.
În alin. 1 al art. 1349 din noul Cod civil, care reglementează obligația generală a oricărei persoane de a nu vătăma sau prejudicia o altă persoană, se dispune că orice atingere adusă drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane atrage, angreneaza pentru cel vinovat, răspunderea pentru toate prejudiciile cauzate, fiind obligat la repararea integrală acestora.
În literatura de specialitate s-a conturat ideea potrivit căreia prejudiciul este cel mai important element al răspunderii civile, este o condiție esențială și necesară a acesteia, prejudiciul fiind nu numai condiția răspunderii reparatorii, ci și măsura ei, în sensul că ea se angajează doar în limita prejudiciului injust cauzat.
Prejudiciul moral se acordă ca o reparație morală de principiu, iar în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului unor astfel de despăgubiri, practica judiciară a stabilit că despăgubirile morale nu trebuie să constituie un motiv de îmbogățire fără justă cauză.
Jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, a reținut în mod constant în situațiile când acordă despăgubiri morale, că nu se operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci se judecă în echitate.
În ceea ce privește, existența prejudiciului, si legatura de cauzalitate, acestea se justifică prin aceea că, în toată această perioadă, ca urmare a acțiunilor defăimătoare ale pârâtului, reclamantei i-a fost afectată atât viața socială și de familie, cât și cea profesională, asa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.
In ceea ce privește condiția referitoare la vinovăție, instanta retine că aceasta este îndeplinită, și că vinovăția îmbracă forma intenției directe, apreciind că, oricum, răspunderea civilă delictuală se angajează și pentru cea mai ușoară culpă, adică și pentru neglijență.
În ceea ce privește întinderea despăgubirii, în practica judiciară s-a conturat in mod constant opinia că, fiind vorba de repararea unui prejudiciu nepatrimonial, singurul criteriu pentru determinarea cuantumului despăgubirii este acela al întinderii lui, iar nu cel al situației materiale a victimei.
Potrivit jurispruentei CEDO, există un criteriu general potrivit căruia despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusă reputatiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusă acestora.
Repararea prejudiciului moral trebuie să fie realizată printr-o compensare echitabilă, aceasta presupune că, fără a se ignora natura valorilor lezate, nu trebuie să constituie un temei al îmbogatirii, pentru că s-ar deturna finalitatea acordării daunelor morale, care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv si moral.
Prejudiciul cauzat victimei fiind unul de natură morală, instanta de judecată va stabili prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, măsura în care i-a fost afectată situatia familială, profesionala si socială, aceste criterii fiind subordonate conotatiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs.
Instanta constata ca suma solicitată de reclamanta cu acest titlu nu este excesivă, răspunderea civilă delictuală fiind menită să acopere o pagubă nu să asigure un câștig.
Față de cele arătate mai sus, avand in vedere dispozițiile reglementate de art.1357 C.civ. (cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă), și art.1381 C.civ. (orice prejudiciu dă dreptul la reparație) raportate la argumentele expuse mai sus, instanța va admite in parte acțiunea formulată de reclamanta și va obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 20.000 lei, cu titlu de pretentii, reprezentand daune morale.” (Judecătoria Timișoara, Sentința civilă nr. 15750/29 decembrie 2016, www.rolii.ro)
