„În conformitate cu art.266 Cod Civil, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Potrivit art.267, alin.3 Cod Civil, ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Prin raportare la dispozițiile art.268 Cod Civil, în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite, darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii. Pe de altă parte, potrivit art.269 Cod Civil, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate.
Din dispozițiile de mai sus se poate observa faptul că legiuitorul reglementează răspunderea pentru ruperea abuzivă a logodnei prin raportare la conduita culpabilă a părților. Dacă, în ceea ce privește restituirea darurilor pe care și le-au făcut logodnicii în timpul logodnei, aceasta se poate face, fie prin bună învoială, fie printr-o acțiune în justiție, despăgubirile datorate în cazul ruperii logodnei în mod abuziv vor putea fi obținute doar pe cale judecătorească. Este de menționat aspectul că, din punctul de vedere al răspunderii, nu interesează faptul că s-a produs ruperea logodnei, ci circumstanțele în care a avut loc această ruptură, astfel încât nu contează care dintre logodnici nu a mai dorit încheierea căsătoriei, ci care dintre ei este în culpă. Pentru a putea stabili când este abuzivă ruperea logodnei, este necesar să se stabilească dacă legiuitorul a avut în vedere abuzul de drept, care atrage răspunderea civilă, transformând-o într-un delict civil, sau este vorba despre o răspundere contractuală. În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, este știut faptul că obligația încălcată este legală, cu caracter general, care incumbă tuturor, pe când, în cazul răspunderii contractuale, obligația încălcată este concretă, convenită de părți prin încheierea contra ctului.
Instanța apreciază că ruperea abuzivă a logodnei atrage răspunderea civilă delictuală în condițiile prevăzute de lege, fiind o răspundere instituită special pentru cazul exercitării abuzive a dreptului de a denunța unilateral logodna și nu o răspundere instituită pentru încălcarea unei obligații născute din însuși actul logodnei. Astfel, atunci când se pune în discuție ruperea abuzivă a logodnei, ar trebui să se aibă în vedere faptul că abuzul privește doar maniera, modul în care a avut loc ruperea logodnei, fără a interesa temeiul deciziei. Chiar dacă oricare dintre logodnici are dreptul de a denunța logodna, de a o rupe, acest lucru nu îl autorizează prin nimic în a-l umili, în a-l pune într-o situație ofensatoare pe celălalt. În această materie, actul abuziv înseamnă adoptarea unui comportament culpabil, cu ocazia exercitării unui drept. Prin urmare, indiferent că vorbim de săvârșirea unui abuz, atunci când suntem în prezența unei ruperi intempestive a logodnei, ori de conduita culpabilă prin care este determinat celălalt logodnic să rupă logodna, va opera răspunderea civilă delictuală, dând naștere dreptului la despăgubiri. Despăgubirile se referă în exclusivitate la cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și orice alte prejudicii cauzate, inclusiv prejudiciul nepatrimonial. Daunele materiale, de cele mai multe ori, nu reprezintă singurul sau cel mai important efect al ruperii logodnei. Prin ruperea logodnei, de cele mai multe ori, se produce o daună morală, supărare, speranțe spulberate, planuri date peste cap, bârfe, chiar probleme de sănătate, de onoare etc. Așa fiind, în aplicarea acestei instituții, instanța poate acorda daune dacă: există un prejudiciu material/ moral, logodnicul care a rupt logodna a făcut-o în mod abuziv, logodnicul părăsit nu a avut nicio culpă în ruperea logodnei.
Ruperea logodnei nu este abuzivă atâta vreme cât există motive întemeiate, cum ar fi ascunderea unei boli, descoperirea unor aspecte din trecutul logodnicului, la care se adaugă infidelitatea, purtarea abuzivă etc., acestea fiind situații în care ruperea logodnei este îndreptățită, în cazul în care modul în care are loc ruperea logodnei este unul prin care nu se aduce atingere onoarei celuilalt. În toate aceste situații, în afară de înapoierea darurilor, cel care rupe logodna nu poate fi obligat și la daune. Dacă, însă, aceste aspecte erau cunoscute de cel care rupe logodna înainte de încheierea acesteia, atunci ruperea logodnei poate deveni abuzivă. Având în vedere natura juridică a instituției ruperii logodnei, care așa cum am arătat, antrenează răspunderea civilă delictuală, în cauză, este necesar a fi îndeplinite și condițiile generale de angajare a mecanisului răspunderii civile delictuale. (…)
Instanța va analiza condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale relativ la acordarea despăgubirilor morale.
Astfel, prima condiție este reprezentată de existența unui prejudiciu care trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană. În privința prejudiciului asociat daunelor morale, acesta nu poate fi decât de natură nepatrimonială.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați a reieșit că urmare a faptului că pârâtul a rupt logodna, dezvoltând o relație extraconjugală cu o altă persoană de sex feminin, reclamanta a suferit un prejudiciu de imagine la nivelul comunității din care face parte, fiind nevoită o perioadă să nu se mai afișeze în comunitate, situația sa generând în comunitate un sentiment de milă. În plus, reclamanta a fost nevoită să se adreseze unui psihiatru, fiindu-i prescris chiar un tratament medicamentos, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.
Existența unei fapte ilicite este o altă condiție pe care instanța o va analiza succint. Așa cum am arătat mai sus, pârâtul și-a încălcat în mod flagrant obligațiile de fidelitate și de suport, pe care și le asumase față de logodnica, fiind culpabil pentru destrămarea logodnei, conduita sa reprezentând o faptă prohibită de lege și de bunele moravuri.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu se apreciază după sistemul indivizibilității cauzei cu condițiile, astfel că prejudiciul de imagine suferit de reclamanta a fost generat de conduita culpabilă a pârâtului de a rupe în mod abuziv logodna.
Și nu în ultimul rând, vinovăția pârâtului, care se prezumă și care se circumstanțiază prin poziția sa subiectivă față de fapta comisă, acesta apărându-se cu argumentul că ar fi fost obligat de părinți să încheie logodna, deși era major și putea aprecia asupra consecințelor faptei sale, element ce se cristalizează chiar prin raportare la experiența sa de viață, care i-a permis să dezvolte o relație extraconjugală. Deși prejudiciul produs este de natură nepatrimonială, daunele morale au rolul de a realiza o evaluare rezonabilă pecuniară a unui astfel de pagube. Ca atare, instanța apreciază în echitate, ținând cont de vârsta reclamantei, de nivelul de educație al acesteia, de faptul dacă are sau nu un loc de muncă, dar și de circumstanțele reale referitoare la relația dintre cele două părți.
Articol preluat de pe www.legal-land.ro
