Perimarea executării silite constituie o sancțiune legală aplicată creditorului urmăritor pentru neglijența sau inactivitatea acestuia după ce a fost încunonștiințat în scris de obligațiile sale de către executorul judecătoresc.
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 27.04.2017, sub numărul 14264/299/2017, Contestatoarea a formulat, în contradictoriu cu intimata, contestație la executare prin care a solicitat să se constate intervenirea sancțiunii perimării executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2153/2014 al BEJA «DG, LG și MP», desființarea tuturor actelor de executare efectuate ulterior datei de 22.08.2016 și încetarea executării silite însăși. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei contestații, cu obligarea Intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin cererea înregistrată la BEJA «DG, LG și MP» sub nr. 016622/22.02.2016 creditoarea a solicitat executorului judecătoresc suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2153/2014. De la această dată începe să curgă termenul de perimare, întrucât prin formularea unei cereri de suspendare voluntară întemeiată pe dispozițiile art. 701 alin. (2) C. pr. civ. creditorul își manifestă liber voința în sensul suspendării efectelor pe care procedura activă a executării silite le produce. Practic, prin suspendarea voluntară a executării, creditorul se desistează temporar din urmărirea patrimoniului debitorului său, pentru o perioadă care se subsumează liberului său arbitru, acesta fiind singurul care are capacitatea de a solicita continuarea executării.
S-a arătat că în procedura executării silite perimarea sancționează pasivitatea creditorului în soluționarea cererii sale, respectiv în aducerea la îndeplinire a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu. Pe parcursul executării creditorul are obligația de a fi diligent deoarece printr-o îndelungată lipsă de stăruință în executarea silită se consideră că a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale, intervenind astfel perimarea executării silite, sancțiune procesuală care constă în desființarea tuturor actelor de executare îndeplinite în dosarul execuțional.
Formularea unei cereri de suspendare a executării execuționale atestă pasivitatea creditorului față de propria urmărire silită, în condițiile în care acesta are obligația să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului.
A subliniat contestatoarea că reținerea perimării cu marcarea momentului de început al curgerii termenului de la data la care executorul a dispus suspendarea executării la cererea creditorului reprezintă un caz particular de perimare, interpretarea art. 697 alin. (2) teza a II-a C. pr. civ., impunându‑se a se efectua în conformitate cu principiul actus interpretandus est potius valeat quam ut pereat. A concluzionat contestatoarea că, în perioada în care executarea este suspendată la cererea creditorului, executorul judecătoresc este împiedicat să efectueze acte de executare respectiv să solicite creditorului efectuarea vreunui demers necesar efectuării vreunui act de executare, cu atât mai mult cu cât dorința acestuia apare ca manifestată expres prin cererea de suspendare.
În condițiile în care la data de 09.01.2017, dată la care creditoarea a formulat cererea de continuare a executării silite se împliniseră aproximativ 11 luni și jumătate de la momentul suspendării voluntare, a învederat Contestatoarea că a intervenit perimarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 2153/2014, termenul de perimare împlinindu-se la data de 22.08.2016.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În motivare a arătat că au fost omise de contestatoare aspecte relevante în soluționarea cererii. În acest sens a arătat, în primul rând, că între părți au existat discuții care s-au concretizat într-un acord de plată eșalonată a creanței. Astfel, ca urmare a unei invitații formulate de debitoare, la data de 14.01.2016 a fost încheiat acordul cu privire la plata sumei de 5.328.504,99 lei, astfel: 2.250.000 lei – până la data de 30.01.2016 (sumă achitată); 1.539.252,495 lei – până la data de 30.09.2016 (sumă ce nu a fost achitată potrivit înțelegerii); 1.539.252,495 lei – până la data de 30.09.2017.
Acordul de plată a fost transmis executorului judecătoresc, odată cu cererea creditoarei de suspendare a executării silite, fără a se solicita însă ridicarea popririlor instituite. Întrucât plata celei de-a doua tranșe era scadentă la mai mult de șase luni de la data la care s-a dispus suspendarea, chiar în ipoteza în care popririle ar fi fost ridicate, în raport de dispozițiile art. 418 alin. (3) C. pr. civ. privind suspendarea perimării, societatea creditoare nu putea solicita reluarea executării silite în condițiile existenței unui acord de eșalonare, care, până la împlinirea presupusului termen de perimare, a fost respectat.
Cel de-al doilea aspect nemenționat de contestatoare vizează faptul că, în tot cursul termenului de perimare, măsurile de executare silită prin poprire au rămas în ființă și și-au produs efecte prin colectarea de sume de bani. S-a arătat că intervenirea sancțiunii perimării cererii de executare silită presupune inexistența vreunui act sau demers necesar executării silite pe care creditorul, din culpa sa nu l-a îndeplinit timp de șase luni de la solicitarea executorului judecătoresc, situație inexistentă în speță.
Prin sentința civilă nr. 7673/2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 14624/299/2017 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea cauzei spre competentă soluționare către Judecătoria Sectorului 4 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2017 sub nr. 28796/4/2017.
Prin sentința civilă nr. 15979/21.12.2017, Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. 28796/4/2017, a respins contestația la executare formulată de contestatoare ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această soluție, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin cererea Intimatei creditoare înregistrată la BEJA «DG, LG și MP» la data de 02.06.2014 s-a solicitat punerea în executare, împotriva debitorului BTT SA, a titlurilor executorii reprezentate de sentința comercială nr. 8556 din 28.06.2011 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. 35398/3/2009 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1761/20.05.2014.
Executarea silită a titlurilor enunțate a fost încuviințată prin încheierea din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 18149/4/2014, iar prin încheierea executorului din data de 15.07.2014 au fost stabilite cheltuielile de executare, la aceeași dată fiind emise și adresele de înființare a popririi. Ulterior, la data de 07.12.2015, a fost întocmită încheierea de calcul al dobânzilor și au fost emise noi adrese de înființare a popririi.
La data de 16.02.2016 pe rolul executorului judecătoresc a fost înregistrată cererea de suspendare formulată de creditoarea, cerere admisă prin încheierea din data de 22.06.2016 prin care s-a dispus suspendarea executării silite efectuate.
La data de 17.01.2017 creditoarea a formulat cerere de reluare a executării silite. Executorul judecătoresc e emis noi adrese de înființare a popririi la data de 05.04.2017, iar la data de 06.04.2017 somația imobiliară.
În drept, instanța a reținut dispozițiile art. 697 C. pr. civ.: «(1) în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept. (2) în caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului». În cauză, Contestatoarea invocă perimarea executării silite, afirmându-se că prevederile art. 697 alin. (1) raportat la alin. (2) teza a II-a C. pr. civ. instituie un caz distinct de începere a cursului termenului de perimare.
În raport de dispozițiile normative invocate mai sus, interpretarea propusă de contestatoare nu poate fi primită a reținut instanța. Astfel, în actuala reglementare perimarea executării silite nu intervine prin simpla trecere a unei perioade de 6 luni între două acte succesive de executare, ci este necesar ca executorul să îl fi înștiințat în scris pe creditor cu privire la necesitatea îndeplinirii unui act sau unui demers necesar executării.
Singurul moment care mai poate determina astfel începerea curgerii termenului de perimare este determinat de solicitarea executorului, urmată de refuzul creditorului. Alineatul (2) teza a II-a a art. 697 C. pr. civ. nu instituie o excepție de la situația prevăzută de alin. (1), ci dimpotrivă, se interpretează coroborat cu norma instituită de alin. (1), nu ca stabilind un caz suplimentar de începere a termenului de perimare, ci ca reglementând curgerea termenului. În condițiile în care alin. (2) face vorbire despre suspendarea unui termen, prin ipoteză, pentru a se aprecia incidența acestei instituții este vorba despre un termen care deja a început să curgă [în condițiile alin. (1)], având în vedere că suspendarea este o instituție ce apare în derularea unui termen. Astfel, alin. (2) al articolului 697 C. pr. civ. reglementează situația în care a început să curgă termenul de perimare (ca urmare a neconformării creditorului la cererea formulată de executor), iar ulterior acestui moment a intervenit suspendarea executării, ce atrage și suspendarea termenului de perimare, cu excepția situației în care această suspendare este dispusă la cererea creditorului.
În consecință, având în vedere că în cauză nu a existat o solicitare scrisă a executorului judecătoresc prin care acesta să solicite creditorului efectuarea unui act sau demers necesar executării, instanța a reținut că în cauză nu a început să curgă termenul de perimare. De altfel, în raport de circumstanțele speței nici nu se poate afirma o pasivitate a creditorului care să fundamenteze sancțiunea perimării executării silite. Astfel, cererea de suspendare a executării silite a fost formulată de creditor ca urmare a unui acord intervenit între părți la data de 26.01.2016, prin care s-a convenit eșalonarea obligațiilor de plată, termenul de plată al ultimei rate fiind stabilit la data de 30.09.2017, în condițiile în care chiar debitoarea a solicitat acordarea unui termen de plată și suspendarea executării, iar ulterior nu și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate, în niciun caz nu se poate reține desistarea creditorului. Dimpotrivă, temporizarea executării a fost un beneficiu acordat debitorului, iar în momentul în care acesta a încălcat condițiile agreate creditoarea a solicitat reluarea executării.
Împotriva sentinței de la fond a formulat apel în termen legal contestatoarea, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul constatării intervenirii sancțiunii perimării executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2153/2014 al BEJA «DG, LG și MP»; desființării tuturor actelor de executare efectuate ulterior datei de 22.08.2016, urmare a constatării intervenirii sancțiunii perimării executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2153/2014 ai BEJA «DG, LG și MP», precum și anularea tuturor actelor de executare ulterioare datei de 22.08.2016 și încetarea executării înseși; suspendării executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2153/2014 al BEJA «DG, LG și MP», până la soluționarea definitivă a prezentei contestații; Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta pricină.
În motivarea apelului se arată că sentința apelată este netemeinică, prima instanță interpretând în mod greșit dispozițiile art. 697 alin. (2) C. pr. civ. și reținând în mod greșit inaplicabilitatea în prezenta cauză a dispozițiilor menționate, având în vedere că executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2153/2014 al BEJA «DG, LG și MP» este perimată.
Interpretarea primei instanței cu privire la situațiile în care curge termenul de perimare a executării silite este una eronată, dispozițiile art. 697 C. pr. civ. stabilind două ipoteze în care poate opera perimarea executării silite:
«(1) în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perima de drept;
(2) în caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului».
În doctrină, dispozițiile art. 697 alin. (2) au fost interpretate în sensul că: «întrucât, potrivit art. 697 alin. (2) teza a II-a C. pr. civ., termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului, suspendarea voluntară a executării de către creditor are ca efect începerea curgerii termenului de perimare. Creditorul care acordă suspendarea executării trebuie, așadar, să fie diligent și să solicite reînceperea executării înainte de expirarea termenului de perimare, care, atunci când suspendarea a fost acordată de creditor, va trebui să fie calculat de la data la care a intervenit suspendarea. Ori de câte ori se suspendă executarea silită pentru alte cauze decât la solicitarea creditorului, se suspendă și termenul de perimare. Când însă creditorul, în virtutea dreptului său de dispoziție, solicită suspendarea executării pe temeiul dispozițiilor art. 700 alin. (2) C. pr. civ., această formă de suspendare nu se mai răsfrânge asupra termenului de perimare, care continuă să curgă. Justificarea acestei opțiuni a legiuitorului nu este dificil de descifrat, suspendarea executării solicitate de creditor corespunzând unei lăsări în nelucrare a procedurilor execuționale imputabilă acestuia».
Spre deosebire de vechea reglementare [art. 389 alin. (2) C. pr. civ. vechi], art. 697 alin. (2) C. pr. civ. aduce în teza sa finală un aspect de noutate important, în sensul că termenul de perimare nu se va suspenda în situația în care suspendarea executării va fi cerută de către creditor, ceea ce ne duce la concluzia că, ori de câte ori executarea va face obiectul suspendării pentru alte motive decât cererea creditorului, în mod corelativ se va suspenda și termenul de perimare. Atunci când creditorul, în baza dreptului său de dispoziție solicită suspendarea executării silite conform art. 701 alin. (2) C. pr. civ., termenul de perimare va curge, pentru că legiuitorul, în mod judicios, a considerat că suspendarea cerută de creditorul urmăritor se suprapune cu lăsarea în nelucrare a executării, din motive imputabile acestuia din urmă.
Contrar raționamentului instanței, potrivit căruia art. 697 alin. (2) teza a II-a C. pr. civ. reglementează doar curgerea termenului de perimare, dispozițiile menționate stabilesc și o situație suplimentară în care curge termenul de perimare, respectiv în ipoteza suspendării executării silite la cererea creditorului.
Astfel, dispozițiile alin. (1) ale art. 697 C. pr. civ. reglementează ipoteza în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, iar dispozițiile alin. (2) reglementează ipoteza suspendării executării silite, stabilind că (i) în cazul suspendării executării silite pentru alte motive decât cererea creditorului, termenul de perimare se suspendă; în timp ce (ii) în cazul suspendării executării silite la cererea creditorului, termenul de perimare nu se suspendă.
Cu alte cuvinte, art. 697 alin. (2) teza a II-a C. pr. civ. stabilește că termenul de perimare începe să curgă de la momentul suspendării executării silite la cererea creditorului, având o durată de 6 luni.
Astfel, concluzia primei instanțe este eronată, de vreme ce, pe de o parte, alin. (2) al art. 697 nu face nicio trimitere expresă la alin. (1) al aceluiași articol, iar pe de altă parte, în măsura în care legiuitorul ar fi avut în vedere ca unică ipoteză cea reținută de către prima instanță, acesta ar fi reglementat ca atare o astfel de situație. Solicitând suspendarea executării silite, creditorul își exercită dreptul său de dispoziție asupra mijloacelor procesuale ce intră în conținutul disponibilității, ca principiu al procesului civil care își păstrează caracterul său fundamental și vocația sa de aplicare deși într-o manieră specifică – și în faza executării silite [art. 9 C. pr. civ. coroborat cu art. 1 alin. (1) C. pr. civ.].
Astfel, în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile art. 697 alin. (2) C. pr. civ.: la data de 22.02.2016, prin cererea înregistrată la BEJA «DG, LG și MP» sub nr. 016622/22.02.2016, creditoarea a solicitat executorului judecătoresc suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2153/2014; (ii) la aceeași dată, 22.02.2016, executorul judecătoresc a dispus, în temeiul art. 700 alin. (2) C. pr. civ., prin încheiere, suspendarea executării silite pornite de către creditoare împotriva apelantei executarea ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 2153/2014. La data de 09.01.2017, astfel cum rezultă din Adresa/12.04.2017, emisă de către executorul judecătoresc, «(…) creditoarea a formulat o cerere prin care a solicitat continuarea executării silite în prezentul dosar de executare (…)».
Prin urmare, la data de 22.02.2016, dată la care s-a dispus la cererea creditorului suspendarea executării silite, termenul de perimare a executării a început să curgă, acesta împlinindu-se la data de 22.08.2016 (6 luni mai târziu). La data de 09.01.2017, dată la care creditoarea a formulat cererea de continuare a executării silite, se împliniseră aproximativ 11 luni și jumătate de la momentul suspendării voluntare (22.02.2016), executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 2153/2014 fiind perimată de aproximativ 5 luni și jumătate, termenul de perimare împlinindu-se la data de 22.08.2016.
Astfel, la acest moment, toate actele de executare efectuate ulterior datei de 22.08.2016, sunt desființate de drept prin efectul legii, respectiv prin efectul sancțiunii perimării executării silite.
Excepție de la acest raționament o fac exclusiv actele de executare care au dus la realizarea în parte a creanței cuprinse în titlul executoriu și a accesoriilor acesteia, efectuate anterior datei de 22.02.2016, data suspendării voluntare a executării silite, astfel cum prevăd dispozițiile art. 698 alin. (2) C. pr. civ.
Având în vedere faptul că prima instanță a dispus respingerea cererii de suspendare ca rămasă fără obiect, a solicitat instanței să constate faptul că cele două condiții prevăzute de art. 719 alin. (1) și (2) C. pr. civ., respectiv (i) plata cauțiunii; și (ii) existența unor motive temeinice, sunt îndeplinite în prezenta cauză. În ceea ce privește plata cauțiunii, BTT SA a atașat contestației la executare dovada achitării cauțiunii calculate la valoarea obiectului contestației, respectiv la valoarea de 3.301.425,91 lei, în cuantum de 16.801,45 lei, astfel cum rezultă din Ordinele de plată nr. 422/26.04.2017 – în cuantum de 16.794,8 lei și nr. 434/26.04.2017 – în cuantum de 7,00 lei, ambele purtând viza Raiffeisen Bank – Agenția București 62.
În ceea ce privește motivele temeinice pentru suspendarea contestației la executare, motivele pentru care BTT SA solicită suspendarea executării silite constau în paguba iminentă pe care societatea ar suferi-o în situația continuării executării silite precum și în imposibilitatea reparării acesteia.
Intimata a formulat întâmpinare la apel, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului, menținerea în tot a sentinței apelate și, pe cale de consecință, menținerea tuturor actelor de executare silită efectuate ulterior datei de 22.02.2016 întocmite în dosarul de executare nr. 2153/2014 al BEJA «DG, LG și MP», ca fiind legale și temeinice; obligarea apelantei BTT SA la plata cheltuielilor de judecată.
Prin apelul formulat, apelanta-contestatoare susține, fără suport legal, că alin. (2), teza a II-a al art. 697 C. pr. civ. statuează existența unui al doilea caz de perimare de drept a executării, respectiv o perimare al cărei termen începe să curgă de la data suspendării executării la cererea creditorului. Contrar susținerii apelantei, a subliniat faptul că, în actuala reglementare reprezentată de art. 697 alin. (1) C. pr. civ., perimarea executării silite nu intervine prin simpla trecere a unei perioade de 6 luni între două acte succesive de executare, ci este necesar ca executorul să-l fi înștiințat, în scris, pe creditor cu privire la necesitatea îndeplinirii unui act sau unui demers necesar executării. Singura ipoteză care poate determina începerea curgerii termenului de perimare este determinată de solicitarea executorului urmată de refuzul creditorului.
Alineatul (2) teza a II-a a art. 697 C. pr. civ. nu instituie o excepție de la situația prevăzută de alin. (1), ci se interpretează coroborat cu norma instituită de alin. (1), nu ca stabilind un caz suplimentar de începere a termenului de perimare, ci ca reglementând curgerea termenului. Alineatul (2) teza a II-a a art. 697 C. pr. civ. reglementează situația în care a început să curgă termenul de perimare (ca urmare a neconformării creditorului la cererea formulată de executor), iar ulterior acestui moment a intervenit suspendarea executării, ce atrage și suspendarea termenului de perimare, cu excepția situației în care suspendarea a fost dispusă la cererea creditorului.
În speță, neexistând o solicitare din partea executorului adresată societății, nici nu se poate afirma că a început să curgă termenul de perimare.
Analizând actele dosarului, de la fond și din apel, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că în fapt Intimata creditoare a solicitat la BEJA «DG, LG și MP» la 02.06.2014 punerea în executare, împotriva debitorului contestator a titlurilor executorii reprezentate de sentința comercială nr. 8556 din 28.06.2011 a Trib. București, pronunțată în dosarul nr. 35398/3/2009 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1761/20.05.2014, executarea silită a titlurilor enunțate fiind încuviințată prin încheierea din data de 08.07.2014 a Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 18149/4/2014, iar prin încheierea executorului din data de 15.07.2014 au fost stabilite cheltuielile de executare.
Executorul judecătoresc a emis adresele de înființare a popririi, iar la 07.12.2015 a întocmit încheierea de calcul al dobânzilor, fiind emise noi adrese de înființare a popririi.
La data de 16.02.2016 pe rolul executorului judecătoresc a fost înregistrată cererea de suspendare formulată de creditoare, cerere admisă prin încheierea din data de 22.06.2016 prin care s-a dispus suspendarea executării silite efectuate, la data de 17.01.2017 creditoarea formulând cerere de reluare a executării silite, iar executorul judecătoresc a emis noi adrese de înființare a popririi la data de 05.04.2017, iar la data de 06.04.2017 somația imobiliară.
Tribunalul constată că în mod corect s-a respins contestația la executare prin care s-a invocat perimarea executării silite de către Contestatoare, instanța fondului apreciind în mod corect că în actuala reglementare a Codului de procedură civilă perimarea executării silite nu intervine prin simpla trecere a unei perioade de 6 luni între două acte succesive de executare, ci este necesar ca executorul să îl fi înștiințat în scris pe creditor cu privire la necesitatea îndeplinirii unui act sau unui demers necesar executării. Singurul moment care mai poate determina astfel începerea curgerii termenului de perimare este determinat de solicitarea executorului, urmată de refuzul creditorului.
Astfel, art. 697 C. pr. civ. prevede: «(1) în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept. (2) în caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului».
În cauză, contestatoarea invocă perimarea executării silite, afirmând că prevederile art. 697 alin. (1) raportat la alin. (2) teza a II-a C. pr. civ. instituie un caz distinct de începere a cursului termenului de perimare. Tribunalul constată, însă, în acord cu instanța fondului, că alin. (2) teza a II-a a art. 697 C. pr. civ. nu instituie o excepție de la situația prevăzută de alin. (1), ci dimpotrivă, se interpretează coroborat cu norma instituită de alin. (1), nu ca stabilind un caz suplimentar de începere a termenului de perimare, ci ca reglementând curgerea termenului.
În condițiile în care alin. (2) face vorbire despre suspendarea unui termen, prin ipoteză, pentru a se aprecia incidența acestei instituții este vorba despre un termen care deja a început să curgă [în condițiile alin. (1)], având în vedere că suspendarea este o instituție ce apare în derularea unui termen. Astfel, alin. (2) al articolului 697 C. pr. civ. reglementează situația în care a început să curgă termenul de perimare (ca urmare a neconformării creditorului la cererea formulată de executor), iar ulterior acestui moment a intervenit suspendarea executării, ce atrage și suspendarea termenului de perimare, cu excepția situației în care această suspendare este dispusă la cererea creditorului.
În consecință, având în vedere că în cauză nu a existat o solicitare scrisă a executorului judecătoresc prin care acesta să solicite creditorului efectuarea unui act sau demers necesar executării, în cauză nu a început să curgă termenul de perimare.
În mod temeinic instanța de fond a reținut în considerente că, raportat la circumstanțele speței, nici nu se poate vorbi despre o pasivitate a societății care să fundamenteze sancțiunea perimării executării silite, în condițiile în care între părți a intervenit un acord de eșalonare a obligațiilor, ca urmare a solicitării debitoarei de acordare a unui termen de plată și de suspendare a executării, termen și obligație ce nu a fost respectată de către debitoare. Astfel, temporizarea executării a fost un beneficiu acordat debitoarei, iar în momentul în care acordul a fost încălcat, a solicitat reluarea executării.
A interpreta în prezenta speță textul art. 697 în sensul dorit de debitoare ar echivala cu ocrotirea relei credințe a acesteia, manifestată prin solicitarea unui acord de plată cu termene de plată generoase în timp, încheierea acordului și așteptarea trecerii unei perioade pentru a solicita constatarea perimării, acesta în condițiile unei înțelegeri de plată notificată executorului judecătoresc.
Tribunalul constată, totodată, că nu este întemeiat motivul de apel vizând temeinicia soluției de respingere ca rămasă fără obiect a cererii de suspendare a executării, de vreme ce suspendarea executării silite poate fi dispusă doar până la soluționarea de către prima instanță a contestației la executare. Pe de altă parte, așa cum a arătat intimata, motivele pentru suspendarea executării legate de executarea sediului sau blocarea activității societății sunt inexistente.
În consecință, având în vedere toate considerentele expuse mai înainte, tribunalul va înlătura susținerile apelantei și, reținând că este temeinică și legală sentința apelată, va respinge apelul ca nefondat în baza art. 480 C. pr. civ.”.
Comentariu
Împotriva oricărei executări silite, cei interesați sau vătămați prin executarea silită, debitorul nemulțumit de modalitatea de desfășurare a procedurii de executare silită, pot introduce contestație la executare invocând diverse neregularități procedurale, perimarea executării silite bucurându-se de o vastă notorietate.
Comparativ cu vechiul Cod de procedură civilă, ce prevedea intervenirea sancțiunii perimării executării silite ca urmare a trecerii unui termen de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, în noua reglementare perimarea nu intervine prin simpla trecere a perioadei de 6 luni, ci este obligatoriu ca „executorul să fi solicitat creditorului în scris îndeplinirea unui act sau demers necesar executării silite”.
Altfel spus, „ori de câte ori vina părții lipsește, perimarea nu va opera”[1].
Perimarea executării silite implică întrunirea cumulativă a unor condiții referitoare la: investirea organului de urmărire cu o cerere de executare silită, rămânerea executării în nelucrare timp de 6 luni și rămânerea în nelucrare din culpa creditorului, perimarea fiind incidentă numai dacă în acest interval de timp nu s-a îndeplinit niciun „act sau demers necesar executării silite”.
Sintagma utilizată de lege ne sugerează neîndeplinirea unui act sau demers necesar indispensabil și fără îndeplinirea căruia urmărirea nu ar putea continua. În același timp, legea impune ca actul sau demersul să fi fost solicitat a fi îndeplinit de către creditor, solicitare care trebuie făcută în scris de către executorul judecătoresc[2].
Astfel, pentru a se pune în discuție intervenirea perimării este necesară dovedirea faptului că, urmare solicitării executorului judecătoresc de a întreprinde un act sau demers necesar procedurii de executare silită, creditorul nu a dat curs solicitărilor, deși i s-a solicitat concursul în acest sens.
Cu toate că termenul de perimare, fiind un termen peremptoriu, curge continuu și fără posibilitatea de a fi întrerupt, legiuitorul a prevăzut totuși o excepție de la regulă, în sensul în care termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat; suspendarea fiind expres prevăzută de lege, respectiv „în caz de suspendare a executării silite, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării”[3], noul Cod de procedură civilă statuând în mod expres că termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.
Pentru a se face aplicabilitatea art. 697 alin. (2) C. pr. civ. este necesar ca termenul de perimare să înceapă să curgă, implicit să existe o cerere a executorului judecătoresc la adresa creditorului, acesta din urmă rămânând în pasivitate.
Altfel spus, alin. (2) al art. 697 indicat anterior, nu poate fi perceput ca un caz distinct de începere a termenului de perimare, ci, coroborat cu alin. (1) al art. 697 C. pr. civ., fiind interpretat ca o reglementare a termenului de perimare care deja a început să curgă; reținându-se că același alin. (2) reglementează situația în care a început să curgă termenul de perimare (ca urmare a neconformării creditorului la cererea formulată de executor), iar ulterior acestui moment a intervenit suspendarea executării, ce atrage și suspendarea termenului de perimare, cu excepția situației în care aceasta a fost dispusă la cererea creditorului.
Neexistând o solicitare scrisă a executorului judecătoresc prin care să solicite creditorului îndeplinirea unui act sau demers necesar executării silite, nu poate fi vorba de pasivitatea societății creditoare care să fundamenteze sancțiunea perimării și nici nu se poate discuta de prezența unui termen de perimare.
Cu alte cuvinte singura ipoteză care poate determina curgerea termenului de perimare este determinată de solicitarea executorului urmată de refuzul creditorului, termenul de perimare începând să curgă tocmai din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc cererii!
În prezent, ca și în trecut, doctrina și jurisprudența apreciază că perimarea vine să sancționeze starea de pasivitate a creditorului pe care acesta o manifestă; cu toate acestea, perimarea executării silite nu intervine în lipsa acțiunii executorului judecătoresc, termenul de perimare începând să curgă ulterior solicitării executorului adresată creditorului de a efectua un act sau demers cu privire la executarea silită.
[1] V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, Drept procesual civil, drept execuțional civil, arbitraj, drept notarial, Ed. Național, 2013, p. 326.
[2] I. Leș, Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, p. 1063.
[3] A se vedea art. 697 alin. (2) C. pr. civ. – „în caz de suspendare a executării silite, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului”.
Articol preluat de pe www.universuljuridic.ro
