Individualizarea sancțiunii ce urmează a fi aplicată contravenientului reprezintă un procedeu juridic inerent asigurării respectării principiului individualității și personalității sancțiunii aplicate, principii specifice materiei penale, căreia materia contravențională îi este asimilată conform jurisprudenței constante a Curții EDO, cât și a instanțelor române.
În acest sens, dispozițiile art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001 prevăd criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale aplicate, criterii ce trebuie avute în vedere de agentul constatator cu ocazia aplicării sancțiunii, respectiv sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În fapt și în materie contravențională, aplicarea sancțiunii are loc în două etape, astfel într-o primă etapă, agentul constatator trebuie să opteze pentru una dintre cele trei tipuri de sancțiuni principale prevăzute de art. 5 din OG nr. 2/2001, amenda, avertismentul sau munca în folosul comunității, iar ulterior, să individualizeze în concret cuantumul sau durata sancțiunii principale aplicabile ținând cont de criteriile enumerate de art. 21 alin. (3).
Cele expuse anterior cu privire la procesul de individualizare a sancțiunilor sunt aplicabile în cazul tuturor contravențiilor, indiferent de actul normativ care le prevede și le sancționează, dispozițiile O.G. nr. 2/2001 având caracter de drept comun în materie, fiind astfel aplicabile și în cazul contravențiilor prevăzute și sancționate de O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
Dintre contravențiile prevăzute de actul normativ în cauză prezintă interes pentru obiectul analizei noastre contravențiile prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. p), respectiv, depășirea masei totale maxime autorizate și depășirea masei maxime autorizate pe axe, respectiv axa 2 sau axele 3-4, în cadrul transportului de mărfuri care nu sunt indivizibile.
Aceste contravenții se constată de către agenții constatatori din cadrul CNADR, angajați ai Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri, cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate (cântare), de regulă amplasate la punctele de trecere a frontierei (Nădlac, Vărșand, Petea etc.), astfel că instanțele ce au în circumscripția lor teritorială asemenea puncte de trecere a frontierei se confruntă cu un număr mare de cauze având ca obiect plângeri contravenționale formulate împotriva proceselor-verbale încheiate de agenții constatatori din cadrul CNADR DRDP.
Analizând jurisprudența câtorva instanțe ce au în circumscripția lor puncte de trecere a frontierei dotate cu instalații de cântărire putem constata că cele mai frecvente fapte de natură contravențională constatate sunt cele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. p) din O.G. nr. 43/1997, respectiv depășirea masei maxime autorizate pe axe[1], precum și faptul că, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, pentru faptele reținute în procesul-verbal contestat, s-a aplicat sancțiunea maximă prevăzută de actul normativ sancționator, respectiv 30.000 lei, fapt ce ne duce cu gândul că toate faptele constatate au fost săvârșite de aceleași persoane, în aceleași împrejurări și având același pericol social ridicat pentru care se impune maximul amenzii.
Analizând faptele contravenționale prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. p) din O.G. nr. 43/1997 prin prisma criteriilor de individualizare a sancțiunii aplicabile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 observăm că agentul constatator este obligat să individualizeze sancțiunea în cazul fiecărui contravenient în parte, indiferent de faptul că fapta a fost constatată prin mijloace tehnice omologate sau nu.
Astfel, agentul trebuie să aplice o amendă între limitele prevăzute de lege, atât limitele generale prevăzute de O.G. nr. 2/2001, cât și limitele speciale prevăzute de O.G. nr. 43/1997, putând astfel stabili o amendă între 25.000 și 30.000 lei, având astfel o marjă de apreciere foarte limitată, diferența dintre diverse cantități de marfă ce depășesc masa maximă admisă fiind evidențiată doar printr-o marjă de amendă de 5.000 lei.
De asemenea, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină cont de pericolul social al faptei ce trebuie apreciat în concret în cazul fiecărei contravenții constatate, în cazul acestui tip de contravenții pericolul social constă în degradarea infrastructurii și în periclitarea traficului rutier în cazul depășirii maselor maxime autorizate ori nedistribuirea corespunzătoare a mărfii în spațiul de transport; prin urmare, pericolul social concret este diferit în cazul depășirii masei pe axe cu 0.50 tone față de 1.50 tone de exemplu, în primul caz fiind mai redus, având în vedere cantitatea mai mică de marfă în plus pe axă, ce determină un risc mai scăzut de dezechilibrare în timpul transportului, și o presiune mai redusă pe asfalt față de un plus de 1.50 tone.
Mai mult, tot în contextul criteriilor de individualizare a sancțiunii, agentul constatator trebuie să ia în considerare împrejurările în care fapta a fost săvârșită, precum și eventualul scop al săvârșirii ei, fiind importantă sub acest aspect vinovăția contravenientului, care, de cele mai multe ori, îmbracă forma culpei, fapt ce poate rezulta din probatoriul administrat în cauză, respectiv dovada unor cântăriri anterioare sau ulterioare a vehiculului cu tot cu marfă ce indică o altă masă pe axe, sub limita prevăzută de lege, ori egală sau puțin mărită față de limita maximă admisă, contravenientul neurmărind niciun scop prin săvârșirea faptei, neavând nici cunoștință despre distribuirea necorespunzătoare a mărfii pe axe.
Instanțele de judecată din partea de vest a țării care se confruntă cu astfel de contravenții au dezvoltat o practică relativ unitară de a cenzura sancțiunea aplicată de agentul constatator în cazul faptelor prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. p), respectiv majoritatea instanțelor au adoptat soluția înlocuirii cu avertismentul a sancțiunii amenzii de 30.000 lei aplicate în cazul în care masa maximă autorizată pe axe a fost depășită cu maxim o tonă, arătându-se în cuprinsul sentințelor caracterul disproporționat al amenzii aplicate în cuantumul maxim prevăzut față de pericolul social concret al faptei reținute, în contextul infrastructurii nu chiar ideale ce determină deplasarea mărfii în timpul transportului și ținând cont și de vinovăția contravenientului care poate îmbrăca, în lipsa unor dovezi concludente, doar forma culpei, nu și a intenției[2], urmând ca în cazurile în care masa maximă pe axe a fost depășită cu mai mult de o tonă, respectiv a fost depășită masa totală maximă autorizată, cererea de înlocuire sau de reducere a amenzii să fie respinsă, apreciindu-se că ne aflăm în prezența unui pericol social concret mai ridicat și a vinovăției sub o posibilă formă a intenției[3].
Astfel marea majoritate a soluțiilor este de înlocuire a sancțiunii aplicate în cuantumul maxim cu avertismentul, sancțiune prevăzută atât de OG nr. 2/2001, cât și de OG nr. 43/1997, bineînțeles cu condiția ca petentul-contravenient să fi solicitat acest lucru printr-un capăt de cerere subsidiar sau chiar principal, existând însă și o altă soluție, minoritară în practică, respectiv de reducere a cuantumului amenzii aplicate de la 30.000 lei la 25.000 lei, adoptată de unele instanțe[4] care au apreciat că raportat la pericolul social al faptei reținute se impune sancțiunea amenzii într-un cuantum mai redus, sancțiunea avertismentului nefiind suficientă pentru îndreptarea comportamentului contravențional al petentei.
Apreciem prima soluție mai oportună sub aspectul legalității sancțiunii contravenționale, întrucât, în contextul art. 21 din OG nr. 2/2001, individualizarea cuantumului amenzii aplicate este atributul exclusiv al agentului constatator, fără ca instanța să poată stabili un alt cuantum al acesteia, cu excepția situației în care amenda aplicată depășește maximul prevăzut de actul normativ sancționator, caz în care se va reduce la acest din urmă maxim prin hotărârea instanței, înlocuirea amenzii cu avertismentul este însă posibilă atât timp cât legea conferă agentului în mod exclusiv doar individualizarea cuantumului sancțiunii între limitele legale nu și alegerea tipului de sancțiune aplicabil dintre cele prevăzute de actul normativ sancționator.
De asemenea, apreciem că sintagma „hotărăște în privința sancțiunii” din cuprinsul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 trebuie interpretată prin raportare la cuprinsul întregului alineat, respectiv instanța examinează legalitatea sancțiunii aplicate de agentul constatator prin raportare la tipul sancțiunii aplicate, nu și cu privire la cuantumul amenzii atât timp cât aceasta se situează în limitele legale, instanța neputându-se substitui agentului constatator sub acest aspect, în acest sens fiind și o parte a jurisprudenței în materie[5], aspect evidențiat și de o parte a doctrinei[6].
Un alt aspect ce trebuie avut în vedere cu ocazia individualizării sancțiunii contravenționale de către agentul constatator este persoana contravenientului, în cazul contravențiilor prevăzute de OG nr. 43/1997, contravenienții fiind în mare parte persoane juridice, iar o altă problemă care se pune în practică este cea a antecedentelor, respectiv dacă se mai poate înlocui din nou amenda de 30.000 lei aplicate unei persoane care a mai fost sancționată anterior pentru aceeași faptă, amenzile fiind înlocuite cu avertisment prin hotărâre judecătorească.
Unele instanțe au apreciat că nu se impune înlocuirea cu avertisment a amenzii în cuantum de 30.000 lei aplicate persoanei juridice dacă aceasta a mai fost sancționată anterior pentru aceeași faptă, sancțiunea fiind înlocuită cu avertisment, dat fiind caracterul repetat al faptei, ce denotă faptul că societatea contravenientă nu și-a îndreptat comportamentul contravențional, beneficiind de avertismente, și pentru îndreptarea sa se impune sancțiunea amenzii[7].
Alte instanțe[8] au considerat că fiecare faptă trebuie apreciată distinct prin raportare la probele administrate în dosar, și nu prin raportare la fapte contravenționale anterioare ale contravenientului, o altă abordare reprezentând o încălcare a prezumției de nevinovăție aplicabilă și în materie contravențională și implicit o încălcare a garanțiilor procedurale consacrate de art. 6 CEDO, săvârșirea repetată a unor contravenții de același fel putând constitui cel mult o circumstanță personală, dar neputând determina excluderea ab initio a posibilității înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul bazat doar pe acest fapt.
O parte a instanțelor[9] ce judecă astfel de contravenții au apreciat, în baza probatoriului administrat, respectiv expertiza tehnică a instalației de cântărire și confruntarea rezultatului a mai multor cântăriri al aceluiași transport în diferite locuri, că unele procesele-verbale încheiate pentru faptele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. p) din OG nr. 43/1997 sunt netemeinice, existând o marjă de eroare a instalației de cântărire, ceea ce determină existența unui dubiu asupra masei exacte pe axe și totale al ansamblului de vehicule, însă aceste aspecte vor fi dezbătute pe larg cu o altă ocazie.
Un ultim aspect de care trebuie să se țină cont cu ocazia individualizării sancțiunii contravenționale în cazul faptei prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. p) din OG nr. 43/1997 este aplicarea obligatorie a tarifului de despăgubire prevăzut de art. 61 ind. 1 din OG nr. 43/1997, ca sancțiune complementară pe lângă sancțiunea principală a amenzii. Astfel, tariful de despăgubire achitat de contravenient are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat statului prin degradarea infrastructurii datorită depășirii masei maxime autorizate, ori dacă contravenientului i s-a aplicat deja o sancțiune complementară constând în tariful de despăgubire care înlătură o parte importantă a pericolului social concret al faptei, apreciem că nu se impune și aplicarea unei amenzi în cuantumul maxim prevăzut de lege în cazul unei depășiri reduse a maselor maxime autorizate, singura consecință a faptei rămasă după achitarea tarifului de despăgubire fiind starea de pericol abstract creată pentru circulația rutieră, ceea ce justifică o sancțiune contravențională, dar nu în cuantumul maxim prevăzut de lege, aplicată fără distincție pentru fiecare faptă.
În concluzie, observăm că marja de apreciere a pericolului social în cazul contravențiilor analizate este una foarte mică, diferența dintre minimul și maximul amenzii fiind doar de 5.000 lei, fapt ce nu permite o corectă individualizare și aplicare a sancțiunii contravenționale în funcție de specificul fiecărei fapte și de criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, precum și faptul că agenții constatatori nu uzează cu ocazia aplicării sancțiunilor nici de această marjă redusă de apreciere, aplicând amenda în cuantum maxim tuturor contravenienților, ceea ce generează un număr semnificativ de plângeri contravenționale pe rolul instanțelor ce au în circumscripția lor puncte de cântărire și de trecere a frontierei.
Articol preluat de pe www.juridice.ro
www.mitran.ro