CEREREA PE DREPTUL COMUN
O primă posibilitate este reprezentată de formularea de către creditor a unei cereri pe dreptul comun potrivit art. 194 din Codul de procedură civilă, cerere care prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje.
Referitor la dezavantaje, în primul rând, acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează conform art. 3 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele de timbru fiind în general destul de mari, în funcţie de suma de bani solicitată prin acţiunea introductivă de instanţă.
În al doilea rând, soluţionarea unei cauze în care a fost formulată o astfel de cerere pe dreptul comun poate să se întindă pe o perioadă îndelungată de timp, având în vedere, pe de o parte, gradul mare de încărcare al instanţelor de judecată şi, pe de altă parte, acordarea termenelor de judecată numeroase într-o astfel de cauză.
Printre avantajele unei cereri pe dreptul comun, amintim posibilitatea creditorului, ca reclamant într-o astfel de cauză, să propună şi să administreze, pe lângă proba cu înscrisuri, şi alte probe (de exemplu: o expertiză tehnică de specialitate, interogatoriul debitorului etc), probe care au rolul de a-i “justifica” mai bine demersul judiciar.
ORDONANŢA DE PLATĂ
O a doua posibilitate pe care o are creditorul este aceea de a apela la ordonanţa de plată, cerere reglementată de art. 1013-1024 din Codul de procedură civilă şi care prezintă, de asemenea, atât avantaje, cât şi dezavantaje.
Potrivit art. 1013 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ordonanţa de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Ordonanţa de plată nu se foloseşte în cazul creanţelor înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă.
Referitor la avantaje, în primul rând, cererile privind ordonanţa de plată, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează conform art. 6 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu suma de 200 de lei — o sumă modică în cazul în care creditorul solicită pe această cale sume importante de bani.
În al doilea rând, în cazul în care debitorul nu contestă creanţa prin întâmpinare, ordonanţa de plată va fi emisă în termen de cel mult 45 de zile de la introducerea cererii; per a contrario, termenul va fi unul ceva mai lung în cazul în care debitorul contestă creanţa prin întâmpinare, dar nu comparabil celui pentru soluţionarea unei cereri pe dreptul comun.
În al treilea rând, ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare. De asemenea, ordonanţa de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare.
Referitor la dezavantaje, amintim faptul că ordonanţa de plată se soluţionează de către instanţa de judecată doar în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor; dacă debitorul contestă creanţa, iar apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât înscrisuri şi explicaţiile/lămuririle părţilor, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere.
PROCEDURA CU PRIVIRE LA CERERILE DE VALOARE REDUSĂ
În fine, o a treia posibilitate de recuperare a creanţelor, dar numai în situatia în care valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 de lei la data sesizării instanţei, este procedura cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă.
Reţinem că nu se poate folosi procedura cu privire la cererile de valoare redusă în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice.
De asemenea, procedura nu se aplică cererilor referitoare la:
– starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
– drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie;
– moştenire;
– insolvenţă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare;
– asigurări sociale;
– dreptul muncii;
– închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani;
– arbitraj;
– atingeri aduse dreptului la viaţă privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Reclamantul are alegerea între procedura cu privire la cererile de valoare redusă şi procedura de drept comun (cererea pe dreptul comun); dacă a sesizat instanţa cu o cerere pe dreptul comun, aceasta va fi soluţionată potrivit procedurii de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul, cel mai târziu la primul termen de judecată, solicită în mod expres aplicarea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă.
Atunci când cererea nu poate fi soluţionată prin procedura cu privire la cererile de valoare redusă, instanţa judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.
Asemenea celorlalte două categorii de cereri, şi procedura cu privire la cererile de valoare redusă prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje.
Referitor la avantaje, în primul rând, în cazul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, cererea se taxează conform art. 6 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu suma de 50 de lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 de lei, şi cu 200 de lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 2.000 de lei — sume modice în raport cu taxele de timbru ce se plătesc în cazul introducerii unei cereri pe dreptul comun.
În al doilea rând, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu, fără a fi necesară înfăţişarea părţilor. Cu toate acestea, instanţa poate dispune înfăţişarea părţilor, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar, sau la solicitarea uneia dintre părţi; instanţa poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale; refuzul se motivează în scris şi nu poate fi atacat separat.
În al treilea rând, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se bazează, ca regulă, pe înscrisuri; prin excepţie, instanţa poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi. Reţinem însă că nu vor fi încuviinţate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii reconvenţionale.
În al patrulea rând, termenul de soluţionare în procedura cu privire la cererile de valoare redusă este mult mai mic celui pentru soluţionarea unei cereri pe dreptul comun. Instanţa va pronunţa şi redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală.
În al cincilea rând, hotărârea primei instanţe este executorie de drept, chiar dacă este atacată cu apel. Hotărârea instanţei de apel se comunică părţilor şi este definitivă.
Referitor la dezavantaje, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă poate fi folosită, aşa cum îi spune şi numele, doar în cazul cererilor cu o valoare redusă de până la 10.000 de lei la data sesizării instanţei (fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii). De asemenea, această procedură nu poate fi folosită în anumite materii (mai sus amintite).
