Codul civil: art. 2532, art. 2537
Deși în mod formal banca nu a notificat împrumutatului declararea scadenței anticipate a creditului, iar la data de 4 octombrie 2012 a intervenit cesiunea creanței, aceasta are valoarea declarării exigibilității întregii creanțe, deoarece banca nu putea cesiona decât o creanță certă și exigibilă, iar nu un contract bancar. Așadar, dreptul creditorului de a cere executarea silită s-a născut la data declarării scadenței anticipate – 4 octombrie 2012 –, iar creanța trebuia executată în termen de 3 ani de la nașterea acestui drept, termen care s-a împlinit la 4 octombrie 2015.
Pierderea caracterului de titlu executoriu al contractului de cesiune în urma cesiunii nu poate fi reținută, întrucât modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța.
(Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, decizia civilă nr. 2406 din 16 mai 2018)
Prin sentința civilă nr. 6886 din 12 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost admisă în parte excepția prescripției extinctive ridicată de contestator prin contestație la executare; a constatat prescrise ratele de credit anterioare datei de 24 august 2013; a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatorul S.M.A. în contradictoriu cu intimata S. SaRL; au fost anulate în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare silită al SCPEJ M. și A., în sensul că ratele de credit anterioare datei de 24 august 2013 sunt prescrise; s-a restituit contestatorului
1.000 lei taxă judiciară de timbru, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, și a fost obligată intimata să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată, 4.200,00 lei onorariu avocat și 158,00 lei copii de executare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 16 mai 2008, între părți a intervenit un contract de credit, ultima rată fiind scadentă la data de 16 mai 2016. Potrivit art. 8.1 din contract, creditul devine scadent anticipat doar dacă este declarat de bancă. Banca a informat instanța că nu a avut loc o declarare formală a scadenței anticipate.
În drept, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul prescripției este de 3 ani (…). Potrivit art. 7 alin. (1) și (3) din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Dacă dreptul este (…) cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când (…) a expirat termenul.
Conform art. 706 C. pr. civ., dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, (…). Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită (…).
Potrivit art. 707 C. pr. civ., prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. (…).
Instanța a constatat că din contractul de împrumut rezultă că scadența anticipată trebuie declarată, iar la dosarul cauzei nu există declarație de scadență anticipată.
În aceste condiții, ratele scadente înainte de 24 august 2013, adică cu mai mult de 3 ani față de momentul înregistrării cererii de executare silită, 24 august 2016, sunt prescrise.
Instanța a înlăturat ca neîntemeiate celelalte argumente ale contestatorului. Prin cesiunea de creanță, indiferent dacă aceasta este notificată sau nu debitorului, contractul de credit nu pierde caracterul de titlu executoriu, deoarece contractul de credit nu este legat de calitățile personale ale debitorului.
Instanța a înlăturat ca neîntemeiate toate apărările intimatei referitoare la excepția prescripției extinctive. Niciuna dintre situațiile prezentate de intimată nu reprezintă cazuri de suspendare a prescripției extinctive conform art. 13-14 din Decretul nr. 167/1958, art. 2532 C. civ. 2009 și nici cazuri de întrerupere a prescripției extinctive conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, art. 2537 C. civ. 2009.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel contestatoarea și intimata.
Prin decizia civilă nr. 2406 din 16 mai 2018, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a admis apelurile declarate de S.M.A. S. SaRL împotriva sentinței civile nr. 6886 din 12 septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis contestația la executare și a anulat executarea silită în dosarul de executare al SCPEJ M. și A.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că între R.B. SA și M.A.S. s-a încheiat, pentru o perioadă de 96 de luni, contractul de credit bancar din 12 mai 2008, având ca obiect suma de 10.250 euro pentru acoperirea unor nevoi personale.
Prima instanță a reținut că, în lipsa declarării scadenței anticipate, doar ratele scadente înainte de 24 august 2013, adică cu mai mult de 3 ani față de momentul înregistrării cererii de executare silită, 24 august 2016, sunt prescrise, excepția invocată de contestator fiind întemeiată în parte.
Apelantul contestator a criticat această soluție, critică pe care tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată în condițiile în care, deși în mod formal banca nu a notificat împrumutatului declararea scadenței anticipate a creditului, la data de 4 octombrie 2012 a intervenit cesiunea creanței de la R.B. SA către S. SaRL, cesiune care are valoare declarării exigibilității întregii creanțe, deoarece banca nu putea cesiona decât o creanță certă și exigibilă, iar nu un contract bancar.
Mai mult, prin relațiile comunicate de R.B. SA, la solicitarea primei instanțe, se confirmă faptul că scadența anticipată a fost declarată la momentul cesiunii de creanță – 4 octombrie 2012.
În concluzie, dreptul creditorului de a cere executarea silită s-a născut la data declarării scadenței anticipate – 4 octombrie 2012, iar creanța trebuia executată în termen de 3 ani de la nașterea acestui drept, termen care s-a împlinit la 4 octombrie 2015.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită este întemeiată, cererea de executare fiind înregistrată la 24 august 2016, după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
Tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a constatat că nu există cazuri de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție, intimata, căreia îi revenea potrivit art. 249 C. pr. civ. sarcina probei, nefăcând dovada susținerilor sale.
În ceea ce privește motivul de apel vizând pierderea caracterului de titlu executoriu al contractului de cesiune în urma cesiunii, tribunalul constată că este neîntemeiat, modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța.
De asemenea, este neîntemeiată susținerea apelantului privind faptul că prima instanță nu a analizat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței executate în condițiile în care creanța ce face obiectul executării silite în dosarul de executare al SCPEJ M. și A. rezultă din contractul de credit (certitudinea creanței vizând existența sa neîndoielnică, iar nu valoarea acesteia), iar prin admiterea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită analiza celorlalte motive fiind de prisos, întrucât executarea silită este afectată de un viciu ce nu poate fi înlăturat.
Cu privire la apelul formulat de apelanta intimată S. SaRL vizând cheltuielile de judecată la care a fost obligată prin sentința apelată, tribunalul a reținut că este întemeiat, întrucât din coroborarea art. 453 și art. 452 C. pr. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuielile de judecată cu condiția dovezii existenței și întinderii cheltuielilor pretinse.
Prin sentința apelată, prima instanță a obligat intimata să plătească contestatorului 4.200 lei onorariu de avocat și 158 lei contravaloare cheltuieli fotocopiere dosar de executare.
Din practicaua sentinței apelate tribunalul constată că avocatul contestatorului a solicitat cheltuieli de judecată menționând că onorariul de avocat va fi cerut pe cale separată.
În aceste condiții, în lipsa cererii contestatorului și a oricăror dovezi privind cuantumul onorariului de avocat, soluția primei instanțe de obligare a intimatei la plata cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 4.200 lei reprezentând onorariu de avocat este greșită.
De asemenea, se constată că și cuantumul cheltuielilor de fotocopiere la plata cărora a fost obligată intimată este eronat, întrucât SCPEJ M. și A. a solicitat, iar contestatorul a achitat suma de 67 lei.
* Este extras din Revista Română de Executare Silită nr. 3/2018.
