Rolul mijloacelor tehnice în constatarea contravenţiilor

1. Constatarea contravențiilor. Noțiune. Sediul materiei

Constatarea contravenției constituie punctul de început al acțiunii contravenționale sau, după cum s‑a arătat în literatura de specialitate[1], declanșează procesul de inter­venție a răspunderii contravenționale. Mai exact spus, prin intermediul acestei opera­țiuni, o faptă materială este individualizată și calificată ca fiind ilicit contravențional, pornindu‑se astfel mecanismele care asigură tragerea la răspundere contravențională.

În această ordine de idei, s‑a subliniat în doctrină[2] că acțiunea contravențională există în mod virtual în textul de lege care stabilește și sancționează o faptă contra­vențională, iar prin încălcarea dispoziției legale devine efectivă, concretizându‑se prin încheierea actului de constatare.

Reglementarea de drept comun privitoare la constatarea contravențiilor este repre­zentată de Capitolul II, art. 15‑20, din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor[3].

Pornind de la aceste prevederi legale, putem conferi noțiunii juridice de „constatare a contravenției” două înțelesuri. Astfel, în sens larg, prin constatarea contravenției se înțelege totalitatea activităților desfășurate în vederea identificării unei fapte cu caracter contravențional și a persoanei care a săvârșit‑o, completării actului prin care se stabi­lește răspunderea contravențională, precum și aplicării sancțiunii. Într‑un înțeles restrâns, această noțiune semnifică numai operațiunea de constatare propriu‑zisă a unei fapte ilicite contravenționale și a persoanei responsabile, nefiind inclusă și aplicarea sancțiunii[4].

Potrivit art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, contravenția se constată printr‑un proces‑verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. În conti­nuare, alin. (2) al aceluiași text legal conține o enumerare exemplificativă a categoriilor de agenți constatatori, iar alin. (3) reglementează competența ofițerilor și subofițerilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu privire la domeniile în care pot constata contravenții.

Așadar, din interpretarea acestei prevederi legale se poate afirma că activitatea de constatare a contravenției reprezintă îndrituirea unui subiect de drept de a identifica și, eventual, sancționa o faptă de natură contravențională. Rezultă, de aici, că ne aflăm în prezența unei constatări a contravenției numai dacă aceasta a fost înfăptuită de persoa­nele abilitate în acest sens de un act normativ.

Din aceeași normă reiese că înscrisul în care se materializează activitățile desfășu­rate în vederea identificării unei fapte contravenționale este procesul‑verbal.

2. Rolul mijloacelor tehnice în constatarea faptelor contravenționale

În cadrul prezentului demers vom insista asupra contravențiilor prevăzute în O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier[5] și O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice[6], însă argumentele prezentate sunt valabile și în cazul altor acte normative care conțin prevederi similare.

Rațiunea acestei selecții este dublă: în primul rând, cauze care intră sub incidența acestor ordonanțe sunt cel mai frecvent întâlnite în practică și, în al doilea rând, dispo­ziții relevante din ambele acte normative au făcut obiectul pronunțării unor hotărâri în procedura dezlegării unor chestiuni de drept[7].

1. i)Dispozițiile O.G. nr. 15/2002 referitoare la mijloacele tehnice au dat naștere unor interpretări diferite cu privire la noțiunea de constatare a contravenției constând în fapta de a circula pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă. Pe de o parte, s‑a apreciat că momentul constatării contravenției este reprezentat de data la care autoturismul este surprins de camerele video pe drumurile publice[8]. Într‑o altă opinie, s‑a considerat că momentul constatării este data întocmirii procesului‑verbal de constatare a contravenției, făcându‑se distincție între momentul săvârșirii faptei (data înregistrării cu ajutorul camerelor video) și momentul constatării contravenției[9].

Textele „incriminate” sunt art. 9 alin. (1) și (2) din ordonanța respectivă. Potrivit acestora, faptele contravenționale stabilite și sancționate prin acest act normativ se constată cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându‑se aceasta în procesul‑verbal de constatare a contravenției, iar constatarea se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, poliția rutieră ori personalul CNADNR[10].

Având în vedere divergențele existente la nivelul practicii judiciare cu privire la aceste norme legale, a fost declanșată procedura dezlegării unor chestiuni de drept, fiind pronunțată minuta deciziei nr. 43 din data de 21 noiembrie 2016, în dosarul nr. 2160/1/2016, prin care s‑a stabilit că „prin data constatării contravenției se înțelege data întocmirii procesului‑verbal”.

Apreciem că rezolvarea acestei nelămuriri și posibila rațiune a soluției Înaltei Curți rezidă tocmai în determinarea cât mai exactă a rolului mijloacelor tehnice în procedura tragerii la răspundere contravențională.

Procedând la analiza normelor legale incidente, constatăm că art. 9 alin. (1) dispune că faptele contravenționale se constată „cu ajutorul” mijloacelor tehnice. Din punct de vedere gramatical rezultă că mijloacelor tehnice le este conferit numai un rol de sprijin al agenților constatatori în identificarea și sancționarea unui ilicit contravențional. Cu alte cuvinte, agenții constatatori pot recurge la asistența mijloacelor tehnice atunci când situația de fapt o impune (spre exemplu, când agentul nu a constatat în mod personal fapta, nefiind de față în momentul săvârșirii acesteia) sau când, deși fapta a fost consta­tată în mod personal, agentul constatator dorește să fundamenteze procesul‑verbal și pe datele obținute pe calea mijloacelor tehnice. În plus, în virtutea aceleiași interpretări gramaticale, se poate observa că O.G. nr. 15/2002 nu a recurs la formulări potrivit cărora activitatea de constatare a contravențiilor s‑ar face „prin” ori „de către” mijloacele tehnice. Așadar, considerăm că legiuitorul a trasat în mod clar sfera în care acționează mijloacele tehnice.

În sprijinul acestei afirmații poate fi adus și un argument juridic întemeiat pe regulile conținute în art. 15 din O.G. nr. 2/2001 coroborate cu art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002. Din interpretarea acestora rezultă, după cum s‑a anticipat în prima secțiune, că doar subiectele de drept anume stabilite în acte normative pot fi abilitate cu desfășurarea activității de constatare și sancționare a unor contravenții. Mai simplu spus, constatarea unei contravenții poate proveni numai de la o persoană „împuter­nicită” în acest sens, iar nu de la un mijloc tehnic. În această ordine de idei, art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002 abilitează numai inspectorii ISCTR, agenții de poliție rutieră și personalul CNAIR cu constatarea contravențiilor.

Din aceste considerente, pentru constatarea faptei de a circula pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă este necesară parcurgerea a două etape.

Mai întâi, trebuie stabilit faptul că un vehicul a circulat pe drumurile naționale, fiind, în acest fel, reținută săvârșirea elementului material al contravenției, și anume circularea pe un drum național. În această fază se face resimțit rolul mijloacele tehnice, care captează imagini cu vehiculele care circulă pe drumurile naționale și le înregis­trează numerele de înmatriculare. Pe baza acestor informații, agenții constatatori verifică în bazele de date dacă există sau nu rovinietă pentru un anumit autovehicul. Astfel, dacă în urma interogării bazelor de date reiese că pentru un vehicul nu a fost achiziționată rovinietă, atunci agenții constatatori încheie procesul‑verbal de constatare a contravenției, fundamentat pe înregistrările efectuate de mijloacele tehnice în care se regăsește autovehiculul care a circulat pe drumurile naționale.

Totuși, în acest punct nu suntem în prezența unei constatări a contravenției, deoarece mijloacele tehnice nu sunt în măsură să stabilească dacă a avut loc circularea fără deținerea rovinietei și nici să identifice persoana contravenientului, ci atestă doar faptul că un anumit vehicul a circulat pe drumurile naționale la o anumită dată, restul activităților fiind desfășurate de agentul constatator. Chiar și în ipoteza în care mijloacele tehnice ar putea face asemenea verificări nu am fi în prezența unei constatări legale a contravenției, întrucât O.G. nr. 15/2002 conferă competențe în acest sens doar persoanelor prevăzute la art. 9 alin. (2).

După conturarea sferei în care acționează mijloacele tehnice, rezultă că pentru constatarea contravenției referitoare la rovinietă este esențială și parcurgerea unei a doua etape, care are loc atunci când agentul constatator verifică bazele de date și stabilește dacă există sau nu rovinietă pentru vehiculele care au circulat pe drumurile naționale. Numai în acest moment se poate stabili dacă un anumit vehicul a circulat fără a deține rovinietă valabilă, putându‑se proceda la constatarea faptei și întocmirea procesului‑verbal aferent.

În urma creionării procedurii de constatare a acestor contravenții, putem deduce un prim rol al mijloacelor tehnice, și anume acela de a facilita descoperirea faptelor contravenționale, constituind un sprijin sigur și adecvat pentru agenții constatatori.

1. ii)Sub incidența O.U.G. nr. 195/2002 intră, printre altele, și faptele contraven­ționale constând în nerespectarea regimului legal de viteză. În acest sens sunt dispo­zițiile art. 102 alin. (3) lit. d), art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 și lit. d) pct. 3 care stabilesc și sancționează diverse fapte de nerespectare a regimului de viteză.

Referitor la constatarea contravențiilor și rolul mijloacelor tehnice, art. 109 alin. (1) și (2) conține reguli similare celor din O.G. nr. 15/2002, stabilind că faptele se constată direct de polițistul rutier, iar constatarea poate fi efectuată și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Aceste norme legale au făcut și ele obiectul procedurii de dezlegare a unor chestiuni de drept, pronunțându‑se minuta deciziei nr. 4 din data de 30 ianuarie 2017, în dosarul nr. 3478/1/2016, prin care s‑a stabilit că „polițistul rutier poate încheia procesul‑verbal de constatare și sancționare a contravenției pe baza informațiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla polițistul rutier”. Indirect, această soluție contribuie la conturarea și înțelegerea rațiunii legale a mijloacelor tehnice, după cum vom arăta în continuare.

Asemenea O.G. nr. 15/2002, și O.U.G. nr. 195/2002 consacră rolul de sprijin al mijloacelor tehnice în cuprinsul art. 109. Prin urmare, susținerile de mai sus aferente rolului de facilitare a identificării contravențiilor sunt aplicabile, mutatis mutandis, și faptelor aflate sub imperiul O.U.G. nr. 195/2002.

Diferența specifică apare în cazul contravențiilor la regimul de viteză, unde, în cadrul fiecărui text legal de stabilire a unei atari fapte, se dispune că reprezintă contra­venție depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, „constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”. Din formularea acestor prevederi reiese că, în această situație, mijloacele tehnice au dobândit o altă valență în procesul de constatare a contravenției, nefiind rezumate doar la sprijinul agentului constatator. Mai concret, în ipoteza acestor contravenții, mijloacele tehnice contribuie la însăși stabilirea caracterului contravențional al faptei, precum și la corecta încadrare juridică a acesteia. Soluția se justifică prin faptul că agentul constatator, prin aplicarea regulii generale a constatării contravenției ex propriis sensibus, nu poate stabili în mod exact care a fost viteza de circulație a unui autovehicul. Din acest motiv, legiuitorul a prevăzut recurgerea la mijloacele tehnice pentru identificarea cât mai sigură a unor astfel de fapte.

Se conturează, în acest mod, un al doilea rol al mijloacelor tehnice, respectiv cel de identificare a unor fapte de natură contravențională, care, în lipsa constatării cu mijloacele tehnice, nu ar putea fi individualizate și sancționate. Deși mijloacele tehnice au o importanță sporită în cazul unor asemenea fapte, aceasta nu înseamnă că activitatea de constatare a contravențiilor ar fi atributul acestora, ci aceasta se va realiza doar de către agentul constatator prevăzut de art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Minuta pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept precizată anterior își manifestă relevanța în acest context întrucât a subliniat că activitatea de constatare a contravenției revine polițistului rutier, iar mijloacele tehnice au doar finalitatea de a furniza informațiile relevante acestuia. Tocmai din acest considerent, procesul‑verbal poate fi încheiat de un alt agent constatator decât operatorul radar.

Totodată, trebuie subliniat că, în situația acestor contravenții, informațiile generate cu ajutorul mijloacelor tehnice pot determina valabilitatea sau nevalabilitatea actului constatator. Recurgând, din nou, la faptele constând în nesocotirea regimului de viteză, procesul‑verbal de constatare și sancționare a unor asemenea contravenții va cuprinde, printre altele, și descrierea faptei, unde se va indica viteza cu care a fost detectat făptuitorul. Or, stabilirea acestei viteze este făcută tocmai de mijloacele tehnice. Astfel, atunci când se analizează temeinicia procesului‑verbal, este esențială verificarea datelor obținute de mijloacele tehnice pe care actul sancționator se întemeiază. Mai simplu spus, din planșele foto ori din înregistrările video efectuate de cinemometru trebuie să rezulte în mod clar viteza pe care a avut‑o contravenientul și care a atras reținerea unei fapte contravenționale în sarcina sa. În lipsa acestora sau în cazul atestării unei alte viteze, procesul‑verbal este lipsit de suportul său faptic, fiind afectată temeinicia acestuia. În plus, în astfel de ipoteze va deveni aplicabil principiul in dubio pro reo, neclaritățile în stabilirea contravenției profitând persoanei căreia i se impută săvârșirea faptei.

iii) În final, mai poate fi identificat un rol al mijloacelor tehnice în procedura răspun­­derii contravenționale. Este vorba despre aptitudinea acestora de a constitui mijloace de probă.

Potrivit art. 250 din Codul de procedură civilă[11], dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege. Aplicabilitatea Codului de procedură civilă în materie contravențională este atrasă de norma de trimitere cuprinsă în art. 47 din O.G. nr. 2/2001.

În virtutea acestui text de lege, în sprijinul faptei reținute într‑un proces‑verbal de constatare a contravenției pot fi aduse informațiile rezultate din folosirea mijloacelor tehnice. Spre exemplu, în cazul unei plângeri contravenționale formulate în temeiul O.G. nr. 15/2002 se pot prezenta planșe foto sau înregistrări video din care să reiasă săvârșirea elementului material al contravenției (circularea pe drumurile naționale). În același sens, în cazul contravențiilor privitoare la regimul de viteză, stabilite și sancțio­nate prin O.U.G. nr. 195/2002, pot fi înfățișate înregistrările aparatului radar, care atestă viteza contravenientului.

Prin intermediul administrării acestor mijloace de probă se poate conferi procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor un fundament faptic adecvat sau, din contră, se poate constata greșita întocmire a acestuia. Într‑un cuvânt, mijloacele tehnice pot atesta corecta reținere a unei contravenții ori pot releva o altă situație de fapt.

3. Concluzii

Sintetizând, mijlocele tehnice își fac simțită prezența în procedura tragerii la răspundere contravențională sub un triplu aspect: a) facilitează descoperirea faptelor contravenționale; b) contribuie la identificarea și încadrarea juridică a acestora și c) au importante valențe probatorii.

Așadar, finalitatea acestora este, într‑o formulare generală, aceea de a contribui la aflarea adevărului în dreptul contravențional. Astfel, utilitatea mijloacelor tehnice se regăsește de‑a lungul întregului curs al procedurii de tragere la răspundere contra­vențională, informațiile furnizate de acestea sprijinind descoperirea faptelor contra­venționale și a persoanelor care le‑au săvârșit, fundamentând actele de constatare și sancționare, pentru ca în final, în cazul contestării procesului‑verbal pe calea plângerii contravenționale, să constituie mijloace de dovadă în sprijinul faptelor reținute în actul sancționator.

* Este extras din Revista de drept public nr.1/2017.

[1] V. Vedinaș, Drept administrativ, ediția a X‑a, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 556.

[2] M.A. Hotca, Regimul juridic al contravențiilor – Comentarii și explicații, ediția a 4‑a, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 255; O. Podaru, R. Chiriță, Regimul juridic al contravențiilor – O.G. nr. 2/2001 comentată, ediția a 2‑a, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 144.

[3] Publicată în M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001.

[4] Izvorul acestei distincții se regăsește în art. 21 din O.G. nr. 2/2001, care prevede că, de regulă, agentul care constată contravenția aplică și sancțiunea, însă, în alin. (2), este prevăzută și excepția, respectiv atunci când actul normativ de stabilire a contravenției conferă dreptul de a aplica sancțiunea unei alte persoane.

[5] Publicată în M. Of. nr. 82 din 1 februarie 2002.

[6] Publicată în M. Of. nr. 958 din 28 decembrie 2002, republicată în M. Of. nr. 670 din 3 august 2006.

[7] Minuta deciziei nr. 43 din data de 21 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. 2160/1/2016 și Minuta deciziei nr. 4 din data de 30 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. 3478/1/2016, ambele disponibile pe site‑ul www.scj.ro.

[8] Sent. civ. nr. 639 din data de 11 februarie 2015 a Jud. Focșani și sent. civ. nr. 3042 din data de 22 martie 2016 a Jud. Timișoara, ambele disponibile pe site‑ul www.rolii.ro.

[9] Decizia nr. 1249 din data de 9 noiembrie 2016 și Decizia nr. 620 din data de 15 iunie 2016 ale Trib. Dâmbovița, disponibile pe site‑ul www.rolii.ro.

[10] În acest moment, CNADNR și‑a schimbat denumirea în CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).

[11] Legea nr. 134/2010, republicată în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015.

Articol preluat de pe www.universuljuridic.ro