În Monitorul Oficial nr. 64 din 26 ianuarie 2023 a fost publicată DECIZIA nr. 27 din 12 decembrie 2022 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 85/2014), ale art. 173 alin. (2), precum și ale art. 180 din aceeași lege.
Prin Decizia anterior-menționată, completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că procedura insolvenței nu poate fi închisă înainte de soluționarea prin hotărâre definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. Interpretarea dată de Înalta Curte acestei probleme de drept devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial.
Hotărârea obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție apare în urma opiniei pe care am susținut-o într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Iași, respectiv că închiderea procedurii insolvenței în timp ce pe rolul instanţei se află cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014 paralizează acțiunea în răspundere patrimonială. După sesizări pe care le-am adresat Colegiilor de Conducere ale Curților de Apel, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Iași a înaintat memoriul nostru curților de apel din teritoriu, demarând procedura de unificare a practicii judiciare.
Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 174 din secţiunea a 9-a – Închiderea procedurii – din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2014), ale art. 173 alin. (2), precum şi ale art. 180 din aceeaşi lege, închiderea procedurii insolvenţei se poate dispune înainte de soluţionarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect acţiunea de atragere a răspunde”.
Câteva cuvinte despre practica neunitară anterioară deciziei
Pentru claritate, ipoteza supusă analizei prezentului articol vizează introducerea unei cereri de atragere a răspunderii întemeiată pe disp. art. 169 din Legea 85/2014 pe parcursul procedurii de insolvență, dar care continuă să fie judecată ulterior închiderii procedurii. Recursul în interesul legii nu dispune expres asupra sorții acțiunii în răspundere patrimonială în această situație, dar considerentele deciziei relevă toate elementele necesare unei concluzii.
Nu de puțină vreme, închiderea procedurii înainte de soluționarea acțiunii în răspundere patrimonială a reprezentat un subiect controversat.
Într-o primă orientare jurisprudențială, devenită majoritară, instanțele de judecată au apreciat că nesoluţionarea definitivă a acțiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu împiedică închiderea procedurii insolvenței. În aceste cauze, instanțele de judecată realizau o interpretare extensivă a disp. art. 180 din Legea 85/2014. Deși textul de lege prevede că închiderea procedurii insolvenței descarcă judecătorul-sindic și administratorul/lichidatorul judiciar de “orice îndatoriri sau responsabilități”, instanțele de judecată au interpretat, printre alte argumente, că nu există un temei expres în legea insolvenţei pentru amânarea închiderii procedurii până după soluţionarea definitivă a acţiunii de atragere a răspunderii.
Într-o a doua orientare jurisprudențială, cea apreciată drept corectă de instanța supremă, instanțele de judecate au considerat că acţiunea de atragere a răspunderii trebuie să fie definitiv soluţionată pentru a se dispune închiderea procedurii.
Până la pronunțarea deciziei nr. 27/2022, practica judiciară a reușit o unificare ,,organică” numai asupra soluției inadmisibilității cererilor de atragere a răspunderii formulate după închiderea procedurii.
Într-o minută[1] de practică din anul 2015, regăsim poziția Institutului Național al Magistraturii potrivit căreia “inadmisibilitatea cererilor de atragere a răspunderii formulate după închiderea procedurii [a fost motivată] de faptul că prin închiderea procedurii falimentului, judecătorul-sindic se dezînvesteşte iar promovarea cererii de atragere răspundere este intrinsec legată de existenţa unei proceduri de insolvenţă în curs, numai în acest context lichidatorul având legitimare procesuală pentru formularea ei”. Considerentele Deciziei nr. 27/2022 validează această soluție și înlătură apărările potrivit cărora legea insolvenței nu prevede soluția inadmisibilității pentru asemenea cereri tardive.
Mai mult, Institutului Național al Magistraturii a extins raționamentul anterior-enunțat și în susținerea ideii că închiderea procedurii nu ar trebui dispusă înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale, pentru motivul că “destinația sumelor obținute în urma angajării răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență după închiderea procedurii rămâne incertă, în condițiile în care, în temeiul legii, prin închiderea procedurii, judecătorul sindic și administratorul/lichidatorul judiciar sunt descărcați de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, debitorul urmand a fi radiat, dispozitiile art. 136 fiind imperative”.
Președinții secțiilor specializate ale Înaltei Curți și ale Curților de Apel care au participat la întâlnirea de practică au reușit să cadă de acord asupra opiniei exprimate de INM. Totuși, practica neunitară a instanțelor de judecată asupra celei din urmă probleme de drept a continuat.
Anterior pronunțării Recursului în Interesul legii, câteva instanțe de judecată s-au orientat spre abordarea îmbrățișată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia obligatorie. Două exemple de practică judiciară sunt:
- decizia civila nr. 1651A din 25 octombrie 2021, prin care Curtea de Apel București – Secția a VI-a civila a apreciat ca judecătorul-sindic nu mai poate dispune asupra unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 după închiderea procedurii insolventei;
- decizia nr. 2126/2021 din 2 decembrie 2021, prin care Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă a reținut ca închiderea procedurii insolventei se răsfrânge si asupra acțiunii in atragerea răspunderii patrimoniale si constituie un motiv de respingere a acestei acțiuni, find obligatoriu ca atragerea răspunderii patrimoniale să aibă loc înainte de închiderea procedurii.
Anterior pronunțării Recursului în Interesul Legii, atât practica judiciară identificată de noi, cât și practica identificată de judecătorul raportor în cadrul procedurii de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosar nr. 585/1/2022 (Decizie HP 36/2022) constă în puține hotărâri, care sunt recente. Sesizarea în procedura de Hotărâre Prealabilă a privit problema dacă “după închiderea procedurii de insolvenţă, mai poate fi soluţionată o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din aceeaşi lege?”.
Totuși, prin Decizia HP 36/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă sesizarea Curții de Apel Iași, argumentând, în esență, că textele legislative din acte normative succesive dispun în mod similar asupra efectelor închiderii procedurii.
În concret, de la Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, descărcarea judecătorului-sindic și a administratorului/lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități s-a regăsit în aproape aceeași formă în actele normative succesive. Așadar, potrivit completului învestit cu pronunțarea hotărârii prealabile, problema de drept nu îndeplinește condiția legală a noutății. Nu vom realiza o analiză asupra noțiunii de “noutate” prev. de art. 519 C. proc. civ. în cadrul acestui material. Am susținut că elementul de noutate decurge din formarea unei practici recente în interpretarea art. 180 din L. 85/2014, prin care instanțe de judecată au început să admită în considerentele hotărârilor închiderea prematură a procedurii, dar argumentul nu a fost acceptat.
Sesizarea ulterioară, formulată de Completul de Conducere al Curții de Apel Iași în procedura Recursului în Interesul Legii, nu a vizat expres aceeași problemă precum cea enunțată în HP. Întrebarea adresată în procedura Recursului în Interesul Legii a fost aceea dacă închiderea procedurii poate fi dispusă înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în răspundere, nu dacă mai poate fi soluționată o asemenea cerere dacă procedura a fost deja închisă.
Considerentele Deciziei RIL 27/2022 elucidează această problemă.
În considerentele Deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține “acțiunea anterior menționată constituie parte integrantă din procedura insolvenței, poate fi exercitată doar în cadrul acestei proceduri, iar nu și după închiderea ei sau independent de procedură. Închiderea procedurii insolvenței, prin efectele pe care le generează, plasează acțiunea în răspundere în afara cadrului legal de exercitare”.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține: ,,potrivit normelor legale în vigoare, descărcarea de obligații a organelor care aplică procedura nu poate avea caracter parțial, ci doar total. Intenția legiuitorului este clară și rezultă din folosirea sintagmei „orice îndatoriri sau responsabilități“, interpretarea gramaticală a textului art. 180 din Legea nr. 85/2014 conducând fără dubii la concluzia unei încetări integrale a atribuțiilor organelor care aplică procedura”.
Aceeași a fost și interpretarea pe care am exprimat-o în cauza aflată pe rolul Curții de Apel Iași.
Exemplu de practică definitivă
În urma motivării Recursului în Interesul Legii 27/2022, Curtea de Apel Iași, în data de 01.02.2023, a dispus anularea sentinței instanței de fond. Rejudecând cauza, instanța de apel respinge ca fiind inadmisibilă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei radiate în contradictoriu cu pârâtul, fost administrator al societății. Hotărârea este definitivă.
Prin hotărârea prin care a fost închisă procedura insolvenței, instanța de fond reține că ,,în temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, [instanța de judecată] descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilități, cu excepția celor derivând din acțiunea in antrenarea răspunderii patrimoniale”. Abordarea judecătorului-sindic în această cauză se conformează orientării jurisprudențiale majoritare, care admite închiderea procedurii cât timp acțiunea în răspundere se află în stare de judecată. Deși hotărârea citată nu menționează expres o descărcarea “parțială” a judecătorului-sindic, ea se produce implicit, din moment ce același judecător-sindic soluționează și cauza de atragere a răspunderii. Alte instanțe de judecată nu precizau nici măcar păstrarea acelor atribuții necesare antrenării răspunderii patrimoniale, continuând pur și simplu judecata asupra acțiunii întemeiate pe disp. art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Prin cererea de apel, pârâtul, fost administrator al societății, a solicitat desființarea hotărârii atacate ca fiind pronunțată de o instanță de judecată ulterior descărcării sale de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferință, acționari sau asociați, conf. art. 180 din Legea 85/2014 și, rejudecând cauza, să respingă cererea de atragere a răspunderii. Apelul a fost înregistrat pe rolul instanței de judecată la sfârșitul anului 2021, după mai bine de jumătate de an de la momentul închiderii procedurii de insolvență.
Remarcăm că instanța de apel s-a orientat către soluția inadmisibilității, nu către cea a rămânerii acțiunii în răspundere patrimonială fără obiect. Prin Decizia 27/2022, instanțele de judecată care au interpretat corect dispozițiile art. 180 din L. 85/2014 și-au argumentat poziția susținând că “o astfel de acțiune există doar în procedura insolvenței, iar închiderea procedurii anterior soluţionării acţiunii în răspundere o lasă fără obiect”. Acele instanțe de judecată au argumentat, cel puțin, potrivit considerentelor Deciziei, că “angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 169 are natura unei proceduri create pentru scopurile insolvenţei, de acoperire a părţii de pasiv rămase după lichidarea bunurilor debitoarei sau în lipsa acestor bunuri”.
Apreciem că abordarea Curții de Apel Iași este cea corectă. În interpretarea disp. art. 180 din Legea 85/2014, la momentul pronunțării în fond a hotărârii de atragere a răspunderii patrimoniale judecătorul-sindic se descărcase pe sine de orice îndatorire ori responsabilitate. În acest sens, judecătorul-sindic nu mai avea puterea de a soluționa o cerere privind procedura de insolvență a debitoarei. Judecătorul pierde orice drept de a decide asupra procedurii, sens în care hotărârea pronunțată asupra unei cereri privind procedura este plasat în afara cadrului legal.
Obiectul acțiunii civile nu încetează prin satisfacerea creanței, iar soluția închiderii procedurii insolvenței nu decide implicit asupra problemei răspunderii persoanei presupus a fi contribuit la starea de insolvență a societății debitoare. Răspunderea este paralizată prin lipsa oricărei atribuții a judecătorului-sindic de a mai analiza și decide asupra răspunderii, și, după caz, din posibilitatea lichidatorului judiciar de a mai exercita o cale de atac ori de a mai reprezenta societatea.
În lunile ce urmează, practica judiciară în materie va parcurge o perioadă de “tranziție”, în care instanțele de judecată vor confrunta situația acțiunilor de atragere a răspunderii „rămase” pe rol, dar și cu prelungirea procedurilor de insolvență până la soluționarea definitivă a acțiunilor în răspundere.
[1] Minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței
Articol preluat de pe www.juridice.ro